Fundașul stânga Alexandru Oroian a reușit cel mai spectaculos gol al primelor șapte etape de Superligă, reușind să egaleze pentru FC Hermannstadt în prelungirile jocului cu U Cluj.
Oroian a marcat un gol fabulos luni, pe noua arenă din Sibiu, în prelungirile meciului cu U Cluj, care s-a încheiat 2-2. Fundașul stânga a șutat senzațional de la 25 de metri, în vinclul porții adverse.
La flash-interviul de la finalul meciului, Alexandru Oroian a povestit cum a avut inspirația acelei reușite. ”Nu am stat multe pe gânduri, fiind și ultimele minute, am zis ori la bal, ori la spital și se pare că mi-a reușit. Am simțit o fericire maximă la gol, a fost un meci foarte greu, pe o căldură foarte mare. Cred că am făcut un meci bun, am avut posesia, nu știu dacă meritam mai mult sau un egal a fost echitabil. Sunt bucuros că ne-am luat revanșa față de înfrângerile cu U Cluj din sezonul trecut, am venit și atunci la flash-uri și eram foarte trist, mă bucur că am rupt blestemul cu un egal contra lor, chiar dacă ne doream victoria. Urmează două deplasări foarte lungi, trebuie să ne revenim rapid și să mergem să câștigăm” a declarat jucătorul lui FC Hermannstadt.
Oroian spune că a învățat multe de la fostul său coleg, Raul Opruț, care i-a dat multe sfaturi bune. ”Am învățat foarte multe de la el, eu am jucat mult timp și extremă, nu doar fundaș. Raul m-a ajutat mult cu sfaturi, când a plecat mi-a zis cu să stau în teren, pentru asta îi mulțumesc și îi doresc succes”.