Șahiștii de la CSU Sibiu au încheiat pe poziția secundă în Divizia B, în cadrul unui concurs desfășurat la Pitești în perioada 9-10 septembrie și organizat sub egida Federației Române de Șah.
Echipa de performanță a șahului sibian este formată din Bogdan Armenciu (antrenor și căpitan), Dragoș Stan, Flavian Pițu și Alexandru Covaciu.
Echipa de șah a CSU Sibiu poate încununa această performanță cu o promovare în Divizia A, urmând să joace un baraj pentru accederea în elita șahului românesc. Turneul de promovare va fi unul dintre cel mai importante evenimente șahiste din țara noastră.
