FC Hermannstadt a remizat duminică seara, la Ploiești, scor 0-0 cu Petrolul, în meci contând pentru etapa a zecea din Superligă.
Italianul Murgia a fost pentru prima dată titular într-un joc de campionat, însă evoluția sa nu a adus plusul dorit.
Partida a început cu accidentarea teribilă a juniorului de la FC Hermannstadt, Dragoș Iancu. Petrolistul Țicu a avut o intervenție tare și Dr. Iancu a suferit o fractură de gleznă. Jucătorii sibieni au făcut scut în jurul colegului lor, pentru împiedica filmarea momentelor cumplite, în care juniorul lui FC Hermannstadt suferea. A fost cel mai urât moment din acest campionat.
Meciul s-a aprins după minutul 35. Musi are o șansă bună pentru Petrolul, șutează bine, dar Căbuz deviază excelent mingea pe lângă poartă. Cristi Neguț are o ocazie mare în minutul 39, singur la 6 metri trage mult peste poartă, apoi Murgia nu găsește ținta cu o lovitură de cap. Petrolul a ratat și ea o șansă mare în minutul 45, când Jair are o incursiune excelentă pe stânga, pasează în opt metri și M. Roman II pune latul, dar peste poartă. Deși în superioritate numerică din minutul 8, Sibiul nu a făcut o repriză consistentă, iar gazdele au fost mai periculoase.
Măldărășanu face două mutări la pauză, intră Oroian și Alhassan și ghanezul înscrie în minutul 46, însă golul este anulat de VAR, după un henț la preluare făcut de Paraschiv, atacantul având brațul depărtat de corp. Sibiul a măcinat în gol, iar avantajul omului în plus nu s-a văzut. În ultimul sfert de oră, Mădărășanu a riscat pentru prima dată în acest sezon cu Fonseca și Paraschiv în același timp pe teren. Gabi Iancu a avut o șansă bună în minutul 80, dar a tras peste poartă.
S-a terminat 0-0, un rezultat just după cele petrecute pe teren, acolo unde FC Hermannstadt nu e reușit cel mai bun meci din acest sezon. Sibiul nu a profitat de superioritate numerică al doilea joc la rând, după ce a avut 34 de minute un om în plus și în disputa cu FCSB.
Neînvinsă în ultimele șase etape, FC Hermannstadt a rămas pe locul 5 în Superliga, cu 14 puncte din 10 meciuri.
FC Hermannstadt: Căbuz – Medina (Oroian 46), Găman, I. Stoica, Butean – Murgia (Baba Alhassan 46), Mino Sota, D. Iancu – Balaure (Fonseca 75), Paraschiv, Neguţ (G. Iancu 62).