Șelimbăr rămâne neînvinsă și după meciul cu Argeșul. Claudiu Niculescu: ”Un punct care ne ajută mult”

CSC 1599 Șelimbăr rămâne neînvinsă în Liga 2, după ce a remizat sâmbătă dimineață, 0-0 la Mioveni, cu Campionii FC Argeș. 

Șelimbăr rămâne neînvinsă și după meciul cu Argeșul. Claudiu Niculescu: ”Un punct care ne ajută mult”

Echipa lui Claudiu Niculescu a trecut cu bine și peste etapa a opta din eșalonul secund, reușind un punct prețios în deplasare, contra unei echipe care și-a propus promovarea. Argeșul l-a avut pe bancă pe Eugen Beza, un tehnician care cu un an în urmă era antrenorul ”călăreților roșii”.

video
play-sharp-fill

Prima repriză a jocului de la Mioveni a fost una anostă, fără ocazii, în  care ambele echipe s-au anihilat reciproc. Echilibrul a continuat și în repriza secundă, una în care argeșenii au reușit însă să fie ceva mai periculoși. Rodri Hernando a încercat o execuție de senzație  cu un șut de la centrul terenului,  dar a ratat ținta.  Argeșenii au avut o ocazie mare în minutul 52, prin Angelov, care a reluat din alunecare din 6 metri, dar mingea a trecut pe lângă poarta lui Roșca. Gazele au fost periculoase la corner, când Turda și Tudose au reluat cu capul pe lângă poartă.

Șelimbăr rămâne neînvinsă și după meciul cu Argeșul. Claudiu Niculescu: ”Un punct care ne ajută mult”

În finalul de joc, Lumbu a scos cu capul de pe linia porții, după ce gazdele ceruseră inițial penalty, acuzând că mingea l-a lovit în braț pe Palmeș. S-a terminat 0-0, un rezultat destul de corect după aspectul partidei.

Niculescu: ”În play-off ar fi extraordinar”

Antrenorul Claudiu Niculescu spune că jocul nu a fost la fel de bun ca în precedentele partide, dar punctul acumulat este unul prețios.  ”Nu a fost un joc foarte spectaculos, Argeșul ne-a dominat teritorial. Nu a fost un joc la fel de bun ca în partidele anterioare, dar rămânem cu un punct foarte important, câștigat în fața unui adversar foarte bun. Ne-am temut puțin în prima repriză, dar acest punct ne ajută foarte mult în clasament, dar și pentru moral. Încercăm să luăm maxim din fiecare meci, iar dacă la final, cu punctele acumulate ne ducem în play-off ar fi extraordinar. Ne dorim asta foarte mult, dar mai avem un drum destul de lung în față, încă nu am realizat nimic. Urmează meciuri grele în continuare, jucăm etapa viitoare cu Slobozia.

Șelimbăr rămâne neînvinsă și după meciul cu Argeșul. Claudiu Niculescu: ”Un punct care ne ajută mult”

 

”Conducerea respectă foarte mult jucătorii”

Niculescu a discutat și despre faptul că echipa sa nu are drept de promovare în acest sezon. ”Avem condiții bune, avem conducători care respectă foarte mult jucătorii și le oferă condițiile pentru a face performanță, cu dreptul de promovare vedem ce se va întâmpla sezonul viitor. Până atunci, lucrurile sunt cum le știți, dar muncim pentru a face performanță, băieții își doresc mult să acumuleze experiență.”

Tehnicianul nu se aștepta la startul sezonului ca echipa sa să fie lider detașat acum, ținând cont de valoarea Ligii 2, unde sunt multe echipe tari. ”Aș fi ipocrit să spun că mă gândeam, sunt echipe cu bugete foarte mari la startul Ligii 2, cu jucători cu experiență la Liga 1, precum Argeș, Buzău, Chiajna, Târgoviște, dar aveam încredere în ce am lucrat în pregătire și aveam încredere că vom fi pe locurile fruntașe. Că acumulăm puncte și rezultatele ne-au ajutat puțin, este altceva, dar ne-am dorit să fim pe locurile fruntașe” a mai declarat Claudiu Niculescu la conferința de presă susținută la finalul jocului de la Mioveni.

Șelimbăr rămâne neînvinsă și după meciul cu Argeșul. Claudiu Niculescu: ”Un punct care ne ajută mult”

Neînvinsă după opt etape, echipa șelimbăreană este lider detașat în Liga 2, cu 20 de puncte și pas cu pas se apropie de obiectivul propus, calificarea în play-off.  Interesant este și faptul că trupa lui Niculescu nu a încasat până acum gol în partidele din deplasare.

CSC Șelimbăr: Roșca – Mitrea, Lumbu, Natea, Palmeș – Tudor, Panos (A. Luca 68) – Monea (Berisha 68), Năstăsie (cpt.) (Schieb 58), Hernandez – Rotund (Soare 58). Antrenor: Claudiu Niculescu

Șelimbăr rămâne neînvinsă și după meciul cu Argeșul. Claudiu Niculescu: ”Un punct care ne ajută mult”

Ultima oră

Comentariul meu

Publică