Președintele lui FC Hermannstadt, Dani Coman a anunțat că poartă discuții cu un club din Franța pentru transferul atacantului Daniel Paraschiv.
Daniel Paraschiv (24 ani) are un început foarte bun de sezon la FC Hermannstadt, pentru care a reușit 6 goluri în 12 jocuri de Liga 1 și rămâne un punct de atracție pentru cluburile din străinătate.
În iarna trecută, Dinamo Kiev a pus pe masă o ofertă extrem de tentantă, dar atacantul a refuzat să meargă într-o zonă de război. În vară, maghiarii de la Mol Fehervar au oferit 800.000 de euro, dar clubul sibian nu a fost mulțumit. Paraschiv și-a declarat public intenția de a pleca în străinătate și a făcut un apel la conducerea clubului să fie înțeles, iar situația s-ar putea întoarce în lunile următoare în favoarea jucătorului.
”Sunt multe de făcut la Hermannstadt. Chiar săptămâna trecută am avut o discuție pentru Paraschiv, din Franța, dar până la iarnă nu putem să decidem nimic”, a dezvăluit Dani Coman la iAMsport.ro. Dani Coman chiar l-a lăudat public pe Paraschiv, despre care a spus că este convins că va fi chemat la națională, însă selecționerul Edi Iordănescu a avut altă opinie.
Daniel Paraschiv joacă la FC Hermannstadt din ianuarie 2022, fiind definitiv jucătorul echipei de pe malul Cibinului.