csu sibiu joacă sâmbătă în deplasare, cu csm tg. mureș. ”vulturii” sunt favoriți

CSU Sibiu joacă sâmbătă, 4 noiembrie, în deplasare, cu CSM Tg. Mureș, în etapa a șaptea a Ligii Naționale masculine de baschet.

csu sibiu joacă sâmbătă în deplasare, cu csm tg. mureș. ”vulturii” sunt favoriți

CSU Sibiu are un parcurs bun în campionat, cu 4-1 bilanț și este favorită în disputa de sâmbătă, de la Târgu Mureș. În Conferința B, echipa lui Tomas Rinkevicius este pe locurile 2-3, la egalitate cu CSU Oradea, lider find FC Argeș, care are însă un meci mai mult disputat.  Cele trei echipe nu vor avea probabil nicio emoție în a se califica în faza a doua a competiției, acolo unde acced primele cinci din serie.

Mureșul a suferit două înfrângeri consecutive în campionat, acasă cu CS Vâlcea și în deplasare la Oradea. Astfel, Tg. Mureș, cu un bilanț de 2-3 este pe locul 7 în Conferința B din Liga Națională. De la CSU Sibiu va lipsi probabil Kyle Adnam, conducătorul de joc fiind indisponibil la ultimele jocuri în urma unor probleme musculare. Mai mult, Pavlin Ivanov și Mo Barro sunt și ei incerți, dar vor face deplasarea.

csu sibiu joacă sâmbătă în deplasare, cu csm tg. mureș. ”vulturii” sunt favoriți

Pivotul Rareș Uță spune că echipa este obosită după jocul de miercuri, din FIBA Europe Cup cu Anwil, dar trebuiie să găsească resursele de energie pentru a câștiga.  ”Cu siguranță va fi un meci foarte greu, sala este mereu plină la Tg. Mureș. Venim după un meci greu acasă, în FIBA, suntem obosiți, avem și o accidentare, dar mergem acolo să luptăm până la capăt și să câștigăm. Este un meci foarte important pentru noi, sper să ne întoarcem acasă cu victoria” a spus Rareș Uță.

Tomas Rinkevicius: ”Ne așteaptă un adversar dificil”

Antrenorul Tomas Rinkevicus se așteaptă la un meci greu la Tg. Mureș, chiar dacă adversara pare în scădere de formă. „Ne așteptăm la un joc greu în fața lui CSM Târgu Mureș, este o echipă foarte bună, experimentată, cu mulți jucători buni, atât autohtoni cât și străini. Au conexiuni foarte bune între jucători, pentru că de mulți ani joacă împreună la un nivel ridicat. Sunt foarte experimentați și se simt unul pe celălat pe parchet. Se vede în baschetul lor că distribuie foarte bine mingea și au multe pase decisive. O echipă bună, care joacă un baschet colectiv și în același timp un adversar foarte puternic care ne așteaptă” a spus și Tomas Rinkevicius pentru siteul oficial al clubului.

Întâlnirea din etapa a șaptea dintre CSM Târgu Mureș și CSU Sibiu va avea loc sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora 18.00 și va fi transmisă în direct pe FRB TV.

csu sibiu joacă sâmbătă în deplasare, cu csm tg. mureș. ”vulturii” sunt favoriți

Ultima oră

Comentariul meu

Publică