„Furtuna” este primul spectacol din România, pentru copii cu autism, care se va juca duminică, la Teatrul „Gong” din Sibiu, anunţă directorul Adrian Tibu.
[brid video=”1463229″ player=”38897″ title=”Adrian Tibu despre spectacolul pentru copii cu autism” duration=”28″ description=”Adrian Tibu despre spectacolul pentru copii cu autism” uploaddate=”2023-11-04″ thumbnailurl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1463229_th_6545ff57da3c6_1699086167.jpg” image=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1463229_sd_6545ff57da3c6_1699086167.jpg” contenturl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/sd/1463229.mp4″ width=”16″ height=”9″]
„Pentru că aici credem cu tărie că teatrul trebuie să fie unul inclusiv, aducem în premieră naţională compania Flute Theatre din Marea Britanie cu spectacolul „Furtuna” după Shakespeare, spectacol dedicat copiilor care suferă de autism, un spectacol ce combină arta teatrului cu tehnici dovedite pentru astfel de tulburări, un spectacol ce combină şi un dialog creativ cu copii şi adolescenţi”, a declarat pentru Ora de Sibiu, Adrian Tibu.
Spectacolul „Furtuna” pentru persoane autiste și familiile lor (The Tempest for Autistic Individuals – FLUTE THEATRE) este creat folosind metoda Heartbeat a lui Kelly Hunter, membră a Ordinului Imperial Britanic, fondatoarea și regizoarea Reatrului Flute: o serie de jocuri senzoriale care permit participanților să împărtășească sentimentul de a fi în viață și să celebreze propria identitate.
Spectacolul se va juca duminică, 5 noiembrie de la 11:00 și 15:00 şi este adus la Sibiu în cadrul Festivalului Tânăr.