Echipa de old-boys Șoimii Sibiu se reunește pe 15 decembrie, într-un eveniment ce va avea loc la Sala Transilvania.
FC Șoimii Sibiu Old-Boys a celebrat în acest an 110 ani de la fondarea clubului și va sărbători și în decembrie printr-un joc demonstrativ, la care sunt invitați toți cei care sunt cu inima alături echipă, suporteri și jucători deopotrivă. Evenimentul va avea loc vineri, 15 decembrie, începând cu ora 16.00 la Sala Transilvania din Sibiu, iar intrarea este gratuită. Va fi prima apariție a „Șoimilor” în fața sibienilor, în acest an, după ce foștii fotbaliști au participat în vară la alte două evenimente old-boys, organizate la Cisnădie și Făgăraș.

Reuniunea Șoimilor a devenit o tradiție în fiecare vară sub egida Asociației “Șoimii Old-Boys” care continuă să mențină viu spiritul clubului și după dispariția echipei de seniori, în 2001. Astfel, pe 15 decembrie, jucătorii echipei FC Șoimii din anii ’80-’90 vor îmbrăca, din nou, tricourile roș-negre din dragoste pentru cel mai longeviv club al orașului și pentru suporterii care i-au aplaudat ani și ani din tribunele „Municipalului”.
”Suntem cam 30 de persoane, nu toți suntem apți de mișcare, dar important este să ne vedem, să ținem aproape. După jocul demonstrativ, vom face și un banchet al nostru, unde mai povestim. Îi așteptăm alături de noi pe toți doritorii, foștii noștri colegi sau suporteri. Nu mai avem adresele sau numerele de telefon ale tuturor ca să le putem trimitem convocări, dar îi așteptăm cu drag pe oricare care dorește să vină alături de noi” a spus antrenorul Dan Călinescu.
Șoimii Sibiu a activat pe scena fotbalistică din România între 1913 și 2001. A participat de 3 ori în Divizia A (1932-1934 și 1950). A atins de două ori faza semifinală a Cupei României (1949 și 1950), eliminată de fiecare dată de CCA București (Steaua). Între 1974 și 1984 ratează de 5 ori promovarea în prima divizie terminând de fiecare dată pe locul 2 în Divizia B. Echipa s-a desființat în 2001.
-
Concert coral-instrumental, cu participarea extraordinară a preotului Constantin Necula la Sala Thalia
sâmbătă, 12 aprilie, 2025
-
S-a deschis Katrin: Nu e restaurant și nu e nici fast food. Este exact ce trebuie (foto)
sâmbătă, 12 aprilie, 2025
-
Elevii eco-ambasadori din Copșa Mică, în marș pentru un viitor verde (foto)
sâmbătă, 12 aprilie, 2025
-
Criminal condamnat pe viață, eliberat din greșeală. A fost prins după 2 săptămâni
sâmbătă, 12 aprilie, 2025
-
Fetele de la I.L. Caragiale, calificare la faza națională a Olimpiadei Naționale a Sportului
sâmbătă, 12 aprilie, 2025