permisele de conducere ar putea avea o valabilitate de 15 ani

Valabilitatea permiselor de conducere ar putea fi modificată în România. Deputatul REPER Cristian-Paul Ichim a iniţiat o propunere legislativă care prevede creşterea valabilităţii administrative a permiselor de conducere din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 şi BE de la 10 la 15 ani.

permisele de conducere ar putea avea o valabilitate de 15 ani

Proiectul prevede, de asemenea, scăderea valabilităţii administrative a permiselor de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 şi BE, deţinute de persoane cu vârsta de 70 de ani şi peste această vârstă, relatează portalul de știri Economica.

Potrivit iniţiativei, prelungirea valabilităţii permiselor de conducere ar contribui la reducerea costurilor pentru reînnoire, la eliminarea timpului alocat întocmirii şi depunerii dosarului şi implicit reducerea aglomeraţiei de la ghişeele autorităţii responsabile.

De asemenea, iniţiatorii proiectului consideră că această măsură ar fi benefică pentru atingerea obiectivelor asumate de România de a reduce cu 50% decesele produse în urma accidentelor rutiere până în 2030, dar şi de a reduce la zero până în 2050 a numărului acestora.

În prezent, orice persoană care deţine un permis de conducere şi trebuie să-l reînnoiască este obligată să aloce mai multe zile pentru această activitate şi să petreacă ore bune la ghişeele autorităţii competente.

Conform comunicatului REPER, anual obţin permis de conducere în jur de 325.000 persoane, pe lângă cele aproximativ 450.000 de permise de conducere care trebuie reînnoite anual.

La nivelul Uniunii Europene, multe state au prelungit valabilitatea administrativă a permiselor de conducere, cum ar fi Germania, Franţa, Austria, Danemarca, Grecia, Polonia.

Iniţiatorii proiectului consideră că România ar trebui să urmeze acest exemplu, în special din perspectiva consolidării demersurilor de siguranţă rutieră.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică