În luna februarie a acestui an, Primăria Sibiu a obținut finanțarea din fonduri europene pentru 110 insule ecologice digitalizate pentru colectarea selectivă a deșeurilor în zonele de blocuri. La finalul săptămânii trecute, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a informat Primăria Sibiu ca a fost aprobată finanțarea în cadrul PNRR și pentru proiectul depus de Municipiu în vederea amenajării a încă 90 de astfel de insule.
“Avem asigurate fondurile pentru amenajarea a 200 de platforme noi în zonele de blocuri, valoarea investiției fiind de 22,5 milioane de lei. Vom îmbunătăți astfel infrastructura pentru colectarea selectivă a deșeurilor, aceste insule fiind dotate cu echipamente care asigură accesul controlat și contorizat digital, astfel că taxa de salubrizare va putea fi calculată pentru fiecare apartament pentru cantitatea de rezidual depozitată efectiv. Procedurile de achiziție sunt realizate centralizat, pentru toată țara, de către Ministerul Mediului, care a și demarat achiziția pentru primele 110 insule ale Sibiului, ofertele depuse aflându-se în evaluare tehnică. Urmează să fie demarată achiziția și pentru restul de 90.” a adăugat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Fiecare insulă ecologică va fi dotată cu 5 containere pentru fracțiile biodegradabil, sticlă, plastic/metal, hârtie/carton și respectiv rezidual. Accesul în acestea se va face digital, fiecare apartament arondat urmând să primească un card de acces.
Scopul creării acestor insule este acela de a implementa instrumentul “Plătește pentru cât arunci” în zonele de blocuri, în cazul gospodăriilor de la case acest sistem fiind deja implementat prin ciparea pubelelor negre. Astfel, având în vedere faptul că accesul la cele 5 containere se va face cu ajutorul unui card electronic, pentru fiecare apartament se va înregistra numărul efectiv de utilizări, iar taxa de salubrizare se va calcula în funcție de acesta. Prin urmare, sibienii vor fi motivați să sorteze cât mai corect deșeurile și să utilizeze cât mai puțin containerul de rezidual, tipul de deșeuri a căror gestionare costă și poluează cel mai mult și care atrage cele mai mari penalizări legale pentru utilizatorii sistemului.
Finanțarea pentru acest proiect de amenajare a încă 90 de insule ecologice a fost obținută în cadrul Planului Național pentru Redresare și Reziliență, Componenta C3 – Managementul Deșeurilor.