Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 44 de ani, care a plecat de acasă, fără a mai reveni.
Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acestuia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
”La data de 11 ianuarie a.c., polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, la data de 8 ianuarie a.c., fiul său, STĂNESCU DUMITRU, în vârstă de 44 de ani, a plecat într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni la domiciliul său din municipiul Sibiu, județul Sibiu.
Semnalmente: înălțime 185 cm, greutate 90 de kg, ochi căprui, păr șaten,tuns scurt.
În momentul plecării, sibianul ar fi purtat o geacă de culoare neagră, pantaloni sport de culoare neagră, ghete de culoare neagră și căciulă verde. Nu se cunosc eventuale semne particulare.” a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu, Elena Walter.
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acest bărbat sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.