„În jur de 80 de țări (printre care si Romania- n.r.) vor avea alegeri și știm ceea ce se întâmplă cu presiunile asupra cheltuielilor în timpul ciclurilor electorale”, a avertizat, luni, la Washington, directoarea generală a Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, cu ingrijorarea ca anul 2024 va fi „foarte greu” pentru politica fiscala, care va trebui “să gestioneze datoria care a fost acumulată în numeroase țări”.
Directoarea F.M.I a anuntat ca institutia monetara urmează să publice, în cursul acestei luni, prognozele care arată că economia mondială urmează să aibă o „aterizare lină” – referindu-se la faptul că aceasta va evita intrarea în recesiune, în pofida înăspririi politicii monetare pentru a aduce sub control inflația.
Comisia Europeană a estimat data de 9 iunie 2024, ca data când vor avea loc alegeri europarlamentare, pentru toate țările membre. Pentru prima dată în Romania au loc toate tipurile de alegeri politice in același an. Se estimează ca alegerile locale vor fi organizate în septembrie 2024, iar cele parlamentare şi prezidenţiale vor fi desfăşurate spre sfârşitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie.
19,700 000 de români sunt așteptați la vot în 2024, dintr-o populatie de aproximativ 21 milioane.
In aceste conditii, presiunea cheltuielilor electorale va creste semnificativ mai mult decat in anii precedenti, in ciuda eforturilor actuale de-a mentine inflația intr-un echilibru.