aeroportul din sibiu, pe locul 9 în funcție de numărul de zboruri. este depășit și de cele din suceava și craiova
Sursă: Aeroportul Sibiu

Un top realizat de Asociația Aeroporturilor din Romania arată că Sibiul se află pe locul 9 în ceea ce privește numărul de zboruri de pe aeroporturile din țară. Aeroportul Internațional Sibiu este depășit de Suceava, Constanța și chiar Craiova.

aeroportul din sibiu, pe locul 9 în funcție de numărul de zboruri. este depășit și de cele din suceava și craiova

Aproape 25 de milioane de pasageri au fost înregistrați pe aeroporturile din România pe parcursul anului trecut – cu 17 procente mai mulți decât în anul 2022. Vestea bună este că cifra totală a pasagerilor care au tranzitat aeroporturile din România în anul 2023 este mai mare cu aproape 6% și decât cea înregistrată în anul 2019.

Aeroportul Internațional din Sibiu se află pe locul 7 din punct de vedere al traficului de pasageri. Aeroporturile din Otopeni, Cluj, Iași, Timișoara și Suceava și Craiova sunt fruntașe și depășesc numărul de pasageri care au ajuns pe aeroportul din Sibiu.

În ceea ce privește traficul de marfă pe aeroporturile din România, Sibiul ocupă locul 9, fiind depășit inclusiv de aeroportul din Arad.

În ultimii ani, majoritatea aeroporturilor din România au derulat proiecte importante de investiții. Au fost construite noi terminale, au fost extinse și modernizate cele existente, s-a lucrat la extinderea unor piste, căi și platforme de rulare și au fost achiziționate echipamente moderne de securitate. Toate aceste investiții ne vor permite să procesăm în condiții optime un număr tot mai mare de pasageri. Ne așteptăm ca valorile de trafic să crească constant și estimăm că în anul 2040 pe aeroporturile din România vom depăși 50 de milioane de pasageri”, a declarat David Ciceo, Președintele Asociației Aeroporturilor din România.

Comparând datele de trafic înregistrare de aeroporturile din România în ultimii doi ani, se poate observa că în anul 2023 numărul pasagerilor pe rutele interne a scăzut cu 8 procente față de anul 2022, ajungând la 1.821.052 de persoane transportate. În același timp numărul pasagerilor pe rutele externe a cunoscut o creștere importantă, de 19,62% în 2023 față de anul 2022 (22.737.257 pasageri).

Pe parcursul anului 2023 au fost înregistrate 233.027 mișcări de aeronave (aterizări și decolări), cu 5,6% mai multe decât în anul anterior. Traficul aerian de marfă a scăzut însă cu 5,7%: în anul 2023 pe aeroporturile din România au fost transportate 50.786 tone de marfă, comparativ cu 53.877 în anul 2022, se arată în comunicatul transmis de Asociația Aeroporturilor din România.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică