Franco Moretti, profesor al Universității Stanford, unde a predat timp de 17 ani și a întemeiat faimosul Stanford Literary Lab, vine la Universitatea „Lucian Blaga” pentru a susține două conferințe.
Conferințele se vor desfășura pe 25 ianuarie de la ora 17:00, unde va fi abordată tema „Tragic Form and Civil War” și pe 26 ianuarie de la ora 10:00, în Aula „Avram Iancu” a Facultății de Litere și Arte unde se va vorbi despre „Network Semantics”.
„Prima întâlnire a proiectului METRA va fi marcată de două prelegeri susținute în persoană de profesorul Franco Moretti la ULBS, în Aula de la Facultatea de Litere și Arte. Vă invităm la această serie de întâlniri pentru a vedea „în proiect” două dintre cele mai recente preocupări ale teoreticianului Franco Moretti și pentru un dialog despre Digital Humanities, distant reading, formalism cantitativ și lecturi ideologice ale literaturii. Proiectul se va concentra pe evoluția „formei tragicului” în cultura europeană de-a lungul mileniilor, dar și pe actualitatea acestei forme în world literature”, se arată în descriere evenimentului.
„E o enormă șansă nu doar pentru Sibiu, ci pentru studiile literare românești în ansamblu că o personalitate de anvergura lui Moretti va colabora vreme de câțiva ani cu cercetători români în humanities. E cel mai eficient mod de realizare a sincronizării reale a studiilor literare românești cu cele occidentale”, a scris Radu Vancu pe pagina sa de facebook.
În perioada în care va fi angajat la ULBS, Franco Moretti va coordona proiectul „Measuring Tragedy: Geographical Diffusion, Comparative Morphology, and Computational Analysis of European Tragic Form” (METRA). Proiectul pornește de la premisa că, date fiind limitele spațiului scenic, orice tragedie interiorizează un război civil sub forma unui conflict de familie și urmărește apoi transformările acestei forme în diverse literaturi europene (inclusiv în literatura română).