Ultima simularea la Evaluarea Națională a avut loc miercuri. Elevii sibienii au ieșit cu zâmbetul pe buze de la proba scrisă la Limba Germană. Tinerii spun că subiectele au fost ușoare și se așteaptă să primească note peste 9.
Săptămâna aceasta a fost una obositoare pentru elevii sibieni deoarece au avut de susținut simulările la Evaluarea Națională. Miercuri s-a desfășurat ultima probă, cea la Limba Germană, elevii răsuflând ușurați. Elevii din clasa a 8-a de la Colegiului Național Brukenthal se așteaptă la note mari, peste 9. Dacă subiectele la Limba Germană li s-au părut ușoare, cele de la matematică, de marți, i-au pus în dificultate.
Proba a început la ora 9.00 dimineața și s-a terminat în jurul orei 11.00. După examen, elevii au mai rămas în curtea școlii pentru a discuta subiectele. Cei mai mulți au fost de părere că proba a fost ușoară și speră ca și nivelul de dificultate să die la fel și la Evaluare Națională din vară. „La Germană mi s-a părut cel mai ușor dintre toate. A fost mai greu la celelalte. Sper ca și la Evaluarea Națională să fie la fel ca astăzi. La simularea la Matematică a fost cel mai greu, iar la Limba Română pentru mine a fost ușor. La Germană mă aștept să iau un 9”, a spus Caroline Muntean, elevă în clasa a 8-a D la Colegiul Brukenthal.
De aceeași părere este și Dan, un alt elev de la Colegiul Brukenthal. Pentru el, cea mai dificilă probă a fost cea la Matematică și speră ca la examenul din iunie să fie mai ușor. „A fost foarte ușor la Germană. Am făcut greșeli banale, dar e ok. Trec. Dialogul mi se pare că a fost mai complicat, dar am rezolvat. Mă aștept la o notă peste 9. La Evaluarea Națională sper să fie mai ușor, dar sunt sigur că va fi mai greu. La Română a fost mult mai bine decât la Germană sau la Matematică. Mă aștept la un 9.20 și la mate am făcut greșeli, mi s-a părut mai greu, dar tot la un 9 mă aștept”, a spus Dan Sasu, elev în clasa a 8-a C la Colegiul Brukenthal.
„La matematică mi s-a părut greu. Partea de geometrie a fost mai complicată. La germană mi s-a părut destul de ușor și sper să iau peste 9”, a spus șu Mălina Mărginean, elevă în clasa a 8-a D.
Elevii de clasa a VIII-a vor încheia cursurile pe 14 iunie 2024. Înscrierea candidaților se face automat de către secretariatele școlilor în perioada 11 – 14 iunie. Evaluarea Națională 2024 va avea loc în perioada 25-28 iunie, iar primele rezultate se vor afișa pe 3 iulie, iar cele finale, de după contestații, pe 9 iulie 2024.