Pe parcursul anului 2023, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, prin efortul întregului colectiv de polițiști, dar și al personalului contractual, a continuat activitățile de asigurare a ordinii și liniștii publice, intervenție la apelurile de urgență, diminuare a riscului rutier, dar și de gestionare a unor evenimente sportive și culturale de amploare.
Anul trecut, polițiștii au fost solicitați să intervină la peste 14.600 de apeluri sesizate prin Sistemul Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Din păcate, 2000 dintre aceste apeluri s-au dovedit a fi false sau abuzive, determinând aplicarea a peste 700 de sancțiuni contravenționale.
Apelurile false sau abuzive blochează liniile telefonice și pot pune în pericol viața altor persoane
Un apel la 112 care nu este o urgență reală poate bloca linia telefonică pentru o persoană care are o nevoie reală de asistență. De asemenea, apelurile false pot întârzia intervenția polițiștilor la evenimente grave, punând în pericol viața și siguranța cetățenilor.
Săncțiunile pentru apelarea abuzivă a 112
Conform legii, apelarea abuzivă sau falsă a 112 se sancționează cu amendă de la 500 la 1.500 de lei. În 2023, polițiștii sibieni au aplicat amenzi în valoare totală de aproximativ 1.000.000 de lei pentru apeluri false sau abuzive.