Ioan Duma, reales în fruntea AJF Sibiu. Marius Mitrofan și Adrian Felseghi sunt vicepreședinții forului

Medieșeanul Ioan Duma a fost reales sâmbătă ca președinte al Asociației Județene de Fotbal Sibiu, la Adunarea Generală a membrilor afiliați.

Ioan Duma, reales în fruntea AJF Sibiu. Marius Mitrofan și Adrian Felseghi sunt vicepreședinții forului

57 din cei 67 de reprezentați ai cluburilor afiliate la AJF Sibiu au venit sâmbătă la Hoel Stefani, la Adunarea Generală a forului. Federația Română de Fotbal l-a avut ca reprezentant pe Octavian Goga, vicepreședintele forului, în timp ce Consiliul Județean Sibiu l-a delegat pe vicele Vlad Vasiu. De asemenea, actualul președinte a mai fost susținut de conductorii AJF-urilor din Mureș, Alba și Hunedoara.

Alegerile pentru conducerea AJF Sibiu au fost lipsite de spectaculozitate, pentru că cei care au candidat nu au avut rivali.

Astfel, Ioan Duma (44 ani) a fost singurul candidat pentru postul de președinte și a fost votat în unanimitate. Duma a fost arbitru între 2007 și 2016 iar ulterior a ocupat funcția de vicepreședinte al AJF Sibiu. Fostul arbitru a anunțat că are ca o obiective dezvoltarea fotbalului la nivel de copii și juniori, acolo unde lipsa infrastructurii este principala problemă.

Pentru cele două posturi de vicepreședinți au candidat Marius Mitrofan (președinte Leii Șura Mică) și Adrian Felseghi (președinte CS Sharks Sibiu). Dacă Mitrofan a fost votat în unanimitate, Felseghi a bifat și 3 voturi contra și 1 abținere. Adrian Felseghi este nou pe acest post.

Au fost aleși și membrii Comitetului Executiv, unde, pe lângă președinte și vicepreședinți mai fac parte Caius Bără (reprezentant cluburi cu activitate copii și juniori), Ovidiu Munteanu (președinte Comisia de Arbitri), Adrian Barza (reprezentant cluburi Liga 4) și Daniel Ungureanu (reprezentant cluburi Liga 5).

La următoarea ședință a Comitetului Executiv al AJF Sibiu vor fi numiți în posturi secretarul general al forului, Florin Miron și președintele Comisiei de Arbitri, Ovidiu Munteanu, care au ocupat și până în prezent aceste funcții.

Ioan Duma, reales în fruntea AJF Sibiu. Marius Mitrofan și Adrian Felseghi sunt vicepreședinții forului

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică