O serie de investiții sunt derulate, anul acesta, în comuna Arpașu de Jos din județul Sibiu. Primăria a primit finanțare pentru mai multe proiecte importante.
Primăria comunei Arpașu de Jos anunță că anul acesta se vor derula mai multe investiții în zonă. Unul dintre proiectele majore este amenajarea unui centru de zi pentru persoanele vârstnice. „Am semnat deja contractul la ministerul Muncii. Este vorba despre un contract în valoare de 8 milioane de lei, fiind o investiții pe fonduri europene. Centrul de zi va fi construit în satul Nou Român”, a transmis primarul Constantin Aurelian Văcariu.
Tot anul acesta, străzile din comună vor fi supuse unui amplu proces de modernizare printr-o investiție în valoare de peste 10 milioane de lei prin Programul Național „Anghel Saligny”.
Potrivit edilului, sediul primăriei va fi modernizat energetic, iar iluminatul public va fi și el modernizat. „Vom face trecerea la un iluminat public inteligent”, a arătat primarul.
Citește și: Parc fotovoltaic la Arpașu de Jos. Va acoperi necesarul de curent din toată comuna