Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) anunță programul Noua Casă 2024 a devenit operațional după ce plafonul de garantare aprobat de Ministerul de Finanțe în valoare de 1 miliard de lei, a fost alocat celor 16 finanțatori înscriși în progran.
Potrivit unui comunicat al FNGCIMM, programul Noua Casă rămâne un produs de creditare avantajos, atât prin avansul minim solicitat, cât și prin comisioanele de administrare reduse anul acesta cu 50% (de la 0,30% pe an la 0,15% pe an, calculat la soldul garanției). O altă modificare adusă programului, în ediția 2024, este reducerea cu 30% a onorariilor notariale pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare și a oricăror altor acte care se încheie, cu anumite excepții prevăzute în mod expres în legislația incidentă, notează Mediafax.
Astfel, românii care doresc să-și achiziționeze o locuință, pot apela la una dintre băncile partenere – Alpha Bank, BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, Libra Intrnet Bank, OTP Bank, EXIM Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Vista Bank, Intesa Sanpaolo Bank și Techventures Bank – pentru întocmirea dosarului de credit și înaintarea acestuia către FNGCIMM, în vederea obținerii garanției de stat.
De la lansarea Programului Prima Casă, în anul 2009, până la finele lunii decembrie 2023, au fost acordate 333.219 garanţii și promisiuni de garantare în valoare totală de 31,57 miliarde lei, ce au susținut credite în valoare de 63,8 mld lei. Rata de default efectivă a garanțiilor este de 0,316%, acesta situându-se cu mult sub rata de neperformanță a creditelor aferente debitorilor persoane fizice pe întregul sistem bancar.
Documente necesare
Dupa aprobarea finantarii, banca, transmite catre FNGCIMM solicitarea de garantare/promisiunea de garantare prin intermediul unei aplicatii web, puse la dispozitie de catre FNGCIMM si ataseaza in aplicatie urmatoarele documente:
- Solicitare de garantare/ Solicitare de emitere a promisiunii unilaterale de creditare si Promisiunea de garantare daca este cazul;
- Documentul de identitate al beneficiarului/beneficiarilor, precum si al sotului/sotiei, daca este/sunt casatorit/casatoriti, din copie certificata;
- Declaratia pe propria raspundere a beneficiarului;
- Antecontractul de vanzare-cumparare autentificat sau sub semnatura privata cu data certa;
- Extras de carte funciara privind locuinta ce urmeaza sa fie achizitionata din finantare, eliberat cu cel mult 15 zile dinainte de data solicitarii de garantare;
- Certificatul de eficienta energetica pentru una dintre clasele A, B sau C de eficienta energetica;
- In cazul acordarii unei promisiuni de garantare se ataseaza si promisiunea unilaterala de creditare emisa de catre Banca;
- In cazul achizitionarii unui imobil care a mai facut obiectul unei finantari garantate din cadrul Programului, pentru care interdictia de instrainare a expirat, acordul emis de MFP pentru instrainarea locuintei achizitionate din cadrul Programului si pentru ridicarea temporara a interdictiei de grevare cu sarcini a locuintei achizitionate de catre vanzator.