Ministerul Culturii a anunțat vineri, 1 martie 2024, organizarea în premieră istorică, a sezonului cultural bilateral între România și Polonia. Anul acesta, se va sărbători pentru prima dată Ziua Solidarității Româno-Poloneze, pe 3 martie. Instituirea acestei zile a fost formalizată prin adoptarea unor acte parlamentare în ambele țări.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, vor fi organizate la București și Varșovia numeroase evenimente și va fi prezentat public Sezonul Cultural România-Polonia, care se va desfășura în perioada iunie 2024 – octombrie 2025, scrie Mediafax.
Seria marilor evenimente românești din cadrul Sezonului va fi deschisă de expoziția „Nicolae Grigorescu, pictor al ethosului românesc”, cu lucrări din colecția Muzeului Național de Artă al României. Retrospectiva găzduită de Muzeul Național din Gdańsk va prezenta pentru prima dată publicului polonez opere reprezentative ale fondatorului picturii moderne românești.
Prima activitate culturală a sezonului polonez în România are loc la Sibiu
Startul sezonului polonez în România va fi dat de vernisajul expoziției „Tatry. Wróblewski, Karłowicz, Wyczółkowski” la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Pregătită de Fundația A. Wróblewski, expoziția cuprinde picturi, gravuri și fotografii inspirate de frumusețea peisajelor carpatice.
Printre punctele culminante ale Sezonului în Polonia amintim expozițiile: „Dacia, regatul aurului și argintului”, la Muzeul Național din Cracovia, și „Comori și ritualuri în Evul Mediu românesc”, la Muzeul Național din Gdańsk, ambele organizate de Muzeul Național de Istorie a României; expoziția monografică Iosif Király la Fotofestiwal Łódź și expoziția „România în secolul XX. Colecția de artă Ovidiu Șandor”, la Centrul Internațional pentru Cultură din Cracovia, o explorare a istoriei secolului trecut prin lentila artei.
Publicul românesc va putea admira operele unor artiști polonezi excepționali: Tadeusz Kantor, la Muzeul Național de Artă a României, cu lucrări din colecția Muzeului de Artă Contemporană din Cracovia (MOCAK); Wojciech Fangor, la Muzeul de Arte Vizuale din Cluj-Napoca, cu picturi din colecția Muzeului Național din Gdańsk, sau Jerzy Nowosielski, la Palatul Culturii din Iași, cu uleiuri din fondul Muzeului Național din Cracovia.
Artiștii polonezi vor fi prezenți la FITS Sibiu
De asemenea, artiști români și polonezi vor participa la importante festivaluri de teatru în ambele țări, precum Festivalul Prapremier din Bydgoszcz sau Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Nu vor lipsi producții poloneze și românești la cele mai relevante evenimente cinematografice, precum Festivalul Internațional de Film Transilvania TIFF ori New Horizons din Wrocław.
Designul românesc se va bucura de o vizibilitate deosebită la Łódź Design Festival, iar cel polonez la Romanian Design Week. Iubitorii de muzică vor avea și ei parte de surprize. Instrumentiști români și polonezi vor concerta la Festivalul George Enescu, Toamna Varșoviană, Festivalul de Jazz de la Gărâna și Festivalul Balkanik. Cititorii vor fi invitați la evenimente literare în cadrul Festivalului de Literatură FILIT de la Iași și la Târgul Internațional de Carte de la Cracovia.
„Sezonul creează un context propice pentru dezvoltarea unor relații durabile între instituțiile de cultură din cele două țări. Rezultatele vizibile ale acestor colaborări vor fi coproducțiile cu echipe de creație mixte, cum este cazul unui spectacol de dans contemporan, care va avea premiera la Teatrul Polonez de Dans din Poznań”, se arată în comunicat.
„Vorbim aceeași limbă”, sloganul sezonului
Identitatea vizuală a sezonului este rodul colaborării dintre studenții departamentelor de design grafic de la Universitatea Națională de Arte din București (UNArte) și Academia de Arte Frumoase din Varșovia. Rezultatul muncii de mai multe luni a unor echipe mixte de tineri graficieni, susținuți de profesorii lor, este un logo inspirat de semnele diacritice caracteristice fiecărei limbi, puse în dialog. Identitatea este completată de sloganul „Vorbim aceeași limbă”, care face trimitere la limbajul culturii, instrument al cunoașterii și înțelegerii profunde între oameni, într-o diversitate de forme, mijloace de exprimare și tradiții.
„Sezonul Cultural România-Polonia 2024-2025 nu este anunțat întâmplător la Varșovia și la București în jurul datei de 3 martie deoarece, printr-o decizie comună a celor două țări, la această dată sărbătorim Ziua Solidarității Româno-Polone, rememorând astfel semnarea primei alianțe bilaterale defensive, în 1921. Documentul a pecetluit legăturile de prietenie care dăinuiau între cele două țări, dar și pe cele create la nivel personal, între liderii lor, Regele Ferdinand I al României, Regina Maria și Józef Piłsudski. Grație alianței, în septembrie 1939, când Polonia a fost atacată de Germania nazistă și U.R.S.S., șeful statului polonez, guvernul și zeci de mii de soldați și civili și-au găsit refugiul în România, iar o parte a tezaurului polonez și celebrele tapiserii de la Castelul Wawel au fost adăpostite în România și restituite după război. La rândul său, poporul polonez și-a arătat solidaritatea cu românii afectați de cutremurul devastator din 4 martie 1977, construind unul dintre cele mai importante spitale de pediatrie din țară, Spitalul „Marie Skłodowska Curie”. Două decenii mai târziu, după căderea regimului comunist, în decembrie 1989, membri ai Sindicatului Solidarność (Solidaritatea) au organizat transporturi de ajutoare pentru români”, transmite Ministerul Culturii.
George Enescu și Henryk Wieniawski omagiați printr-un concert susținut de artiști români la Varșovia
Anunțarea Sezonului a fost gândită ca un eveniment în oglindă Varșovia-București, cu două concerte extraordinare, găzduite de două spații emblematice ale celor două culturi. La Castelul Regal din capitala poloneză, Institutul Cultural Român de la Varșovia, Ministerul Culturii și Ambasada României în Polonia au organizat joi, 29 februarie 2024, ora 18:00, un concert susținut de trei artiști români remarcabili: violonistul Alexandru Tomescu, pianista Adela Liculescu și soprana Alexandra Zamfira, cu un program dedicat compozitorilor George Enescu și Henryk Wieniawski. Publicul a putut asculta: George Enescu – Balada pentru vioară și pian, Sept Chansons de Clément Marot, Op.15 și Sonata a II-a pentru vioară și pian, și Henryk Wieniawski – Légende, op. 17 pentru vioară și pian și Poloneza de concert, op. 4 pentru vioară şi pian. În 3 martie, renumitul pianist de jazz Leszek Możdżer va concerta la Ateneul Român din București.
De asemenea, Muzeul Național al Țăranului Român din București va găzdui, din 2 martie, expoziția de fotografie „Au fost trei surori și doar două cămăși”, realizată de Justyna Mielnikiewicz ca o călătorie-reportaj prin multiculturalitatea Bucovinei românești.
Foto credits: Facebook-Ministerul Culturii