În cadrul conferinței de presă de marți, de la Parchetul de lângă Tribunalul Sibiu, s-a discutat și despre dosarele deschise în privința uciderii din culpă, din perioada pandemiei.
Procurorul instituției Parchetului de lângă Tribunalul Sibiu, Nicolae Dancu, a vorbit despre dosarele de ucidere din culpă, în perioada pandemiei și care sunt stadiile în care acestea se află. Procurorul spune că sunt multe moți suspecte din acea perioadă care și în prezent sunt anchetate.
Mai bine de zece dosare în vederea unor morți suspecte au ajuns la Parchetul de lângă Tribunal. Procurorul Nicolae Dancu a explicat care este stadiul acestora. „Au fost o serie de morți suspecte în acea perioadă, toate acele morți sunt preluate și anchetate de Parchetul Tribunalului Sibiu. Toate dosarele în care se analizează morți suspecte ale persoanelor, niște morți neașteptate, se înregistrează la dosare privind fapte de ucidere din culpă și sunt preluate de Parchetul de lângă Tribunalul Sibiu, printr-un ordin intern de la autoritățile locale din tot județul, astfel încât există posibilitatea ca și dosare privind decese din perioada pandemiei să fie preluate de Parchetul Tribunalului Sibiu”, a declarat procurorul.
Referitor la unul dintre cazurile care a circulat în presa locală, și nu numai, procurorul Nicolae Dancu spune că cercetările nu au fost concretizate. „Vrem ca acea cauză să fie lămurită sub toate aspectele. Săptămâna trecută am discutat cu șeful serviciului de Medicină Legală și am ajuns la concluzia că se impun la a fi efectuate rapoarte de expertize medico-legale pentru a fi stabilită cert existența sau inexistența unor cazuri de malpraxis, reamintindu-vă că urmare a primelor acte de cercetare cu privire la faptele de omor inițial sesizate, acestea nu au fost concretizate, astfel încât în prezent cercetările se desfășoară sub aspectul faptelor de ucidere din culpă”, a mai spus procurorul.
Reprezentantul Parchetului de lângă Tribunalul Sibiu a susținut că este și o problemă de procedură în cazul acesta deoarece în comisia de eventualului malpraxis trebuie să fie medicii cu un stat superior al celor acuzați, iar aceștia sunt foarte greu de găsit. „Aici există o mare problemă de procedură în privința persoanelor care își aduc aportul la întocmirea raportului medico-legal. Avem persoane cu un anumit grad profesional, care nu pot fi verificați din punct de vedere al malpraxisului doar de alți medici cu un statut superior profesional lor. Doamna doctor Bîrluțiu de la Infecțioase are grad de profesor universitar. Ar fi anormal ca în comisia eventualului malpraxis să apară un doctor sau un rezident. Trebuie să aibă cel puțin același grad și o astfel de persoană se găsește destul de greu”, a spus Dancu.