Un expert în mobilitate urbană din Olanda critică public sensurile giratorii din Sibiu. ”Sunt adevărate capcane”
Sursa foto: Facebook/ Urban Bike Revolution

Marți dimineața un biciclist a fost lovit din plin de o mașină în sensul giratoriu de pe Calea Șurii Mari. În urma accidentului grav biciclistul a decedat câteva ore mai târziu. În contextul actual, Urban Bike Revolution, ONG-ul care încurajează mersul pe bicicletă, a făcut o postare pe facebook în care prezintă opinia unui expert olandez referitoare la sensurile giratorii din Sibiu, considerate de specialist drept „adevărate capcane”.

Un expert în mobilitate urbană din Olanda critică public sensurile giratorii din Sibiu. ”Sunt adevărate capcane”

Erik Tetteroo, expert olandez în mobilitate urbană și lector la Universitatea de Științe Aplicate din Amsterdam” a susținut că sensurile giratorii din municipiul Sibiu sunt adevărate capcane pentru bicicliști, după ce în luna aprilie a venit în Sibiu pentru proiectul „Laboratorul de Mobilitate Urbană Activă”. Evenimentul a adus în același loc reprezentanți ai administrației publice locale, mediului de afaceri, ai școlilor, ONG-urilor, dar și experți internaționali, pentru a discuta despre cum putem planifica orașul și transforma mersul pe bicicletă într-o opțiuni sigură și atractivă pentru deplasările din rutina zilnică a cât mai multor cetățeni.

Cu prilejul acestui proiect, Erik Tettero a fost cazat în apropierea unuia dintre cele mai aglomerate sensuri giratorii din Sibiu. Prin urmare, în calitate de expert în mobilitate urbană, prima întrebare care i-a venit în minte a fost cum se descurcă un biciclist să treacă în siguranță intersecția respectivă.

În ziua seminarului, Erik a strecurat în prezentarea sa aspecte și situații cu care s-a întâlnit în puținele zile pe care le-a petrecut la Sibiu, dar pe care l-a explorat pe bicicletă (chiar și în condiții de iarnă târzie) pentru a înțelege mai bine dinamica orașului. De departe, cele mai provocatoare situații in trafic le-a întâlnit în sensurile giratorii. După părerea lui acestea erau adevărate capcane.

Ieri, 19 martie, un cetățean a decedat din păcate într-un sens giratoriu. Indiferent de circumstanțe și vinovăție, o proiectare a infrastructurii care să protejeze pe cei vulnerabili în trafic ar salva multe vieți (de la accident sau deces)”, scriu reprezentanții Urban Bike Revolution pe pagina de facebook a asociației.

Citește și: Biciclistul lovit marți dimineață de o mașină pe Calea Șurii Mari a murit la spital

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică