Un accident rutier a avut loc, marți dimineața, pe DN7 la Călimănești. Un autoturism și o autoutilitară au intrat în coliziune. O femeie din Sibiu a fost transportată la spital.
Potrivit polițiștilor vâlceni, accidentul s-a soldat cu o victimă. „Astăzi, 26 martie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 7, km 196 +600 m, în localitatea Călimănești, a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că, ar fi avut loc o coliziune între un autoturism și o autoutilitară”, informează reprezentanții IPJ Vâlcea.
În urma impactului, a rezultat rănirea unei persoane, o femeie de 66 de ani, din județul Sibiu, pasageră în autoturism, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. „S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și o autospecială de stingere aparținând SVSU Călimănești. O victimă a fost transportată la UPU Vâlcea de către echipajul SMURD”, a precizat Sorin Albinaru, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier. Traficul se desfășoară alternativ.