martie 2024
Actualizarea Planului Urbanistic General al Municipiului Sibiu avansează și intră în etapa consultării publice. Prima întâlnire, cea cu specialiști în domeniu, arhitecți și urbaniști, va avea loc în 6 martie la Stadionul Municipal. Asocierea SC Daedalus Proiect Sibiu/ Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu – Centrul de Cercetare, Proiectare, Expertiză și Consulting București /…
Președinta organizației județene PNL Sibiu, Raluca Turcan, a susținut în cadrul conferinței de vineri, că în prezent există garanția că Noul Spital Județean va avea finanțare. Președinta organizației județene PNL Sibiu a venit cu mai multe clarificări în ceea ce privește finanțarea Noului Spital din Sibiu, „cel mai matur proiect” din țară, așa cum îl…
Ministerul Culturii a anunțat vineri, 1 martie 2024, organizarea în premieră istorică, a sezonului cultural bilateral între România și Polonia. Anul acesta, se va sărbători pentru prima dată Ziua Solidarității Româno-Poloneze, pe 3 martie. Instituirea acestei zile a fost formalizată prin adoptarea unor acte parlamentare în ambele țări. Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, vor…
Un tânăr în vârstă de 22 de ani este bănuit că ar fi consumat substanțe psihoactive și s-a urcat la volan. „La data de 29 februarie a.c., în jurul orei 20:20, pe str. Piața Andrei Șaguna din municipiul Mediaș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către bărbat în vârstă de 22…
Un șofer băut a provocat o tamponare în Mediaș. Polițiștii au găsit mașina avariată pe marginea drumului. „La data de 1 martie a.c., în jurul orei 01:30, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Mediaș au observat pe str. Cloșca intersecție cu str. I.G. Duca din municipiu un autoturism avariat, aflat în afara părții carosabile. Din…
Direcția Regională de Drumuri și Poduri(DRDP) Brașov informează cu privire la demararea lucrărilor de instalare a parapetului pe role pe Drumul Național 1 Sibiu. Secțiunea în care se vor desfășura aceste lucrări este tronsonul cu serpentine situat în zona de coborâre spre Veștem de pe Hula Bradului.„Prin montarea parapetului pe role acest tronson va deveni…
Un tânăr în vârstă de 17 ani a furat o mașină din Rășinari, a condus-o beat câțiva kilometri, după care a făcut accident în zona Tropini. Polițiștii au deschis dosar penal. În data de 28 februarie, în jurul orei 23:00, Centrul Operațional din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu a fost sesizat, prin apel 112,…
România este traversată de un val de praf saharian, fenomen ce a început noaptea trecută, 29 februarie și va continua până la sfârșitul zilei de astăzi. Regiunile afectate de cele mai mari concentrații de „ploi sângerii”, sunt vestul și sud-vestul țării. Reprezentanții Agenției Naționale pentru Protecția Mediului explică faptul că acesta este un fenomen care…
Directorul Filarmonicii Sibiu, Dirijorul Cristian Lupeș răspunde acuzațiilor aduse de către Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu, care contestă integritatea și calitatea conducerii instituției și care, prin acțiunile repetate de blocare a concertelor programate, perturbă activitatea Filarmonicii Sibiu. Managerul Filarmonicii de Stat Sibiu invită sindicaliștii luni, 4 martie, de la ora 9.00, la…
De Sărbătoarea Mărțișorului pe străzile din Sibiu nu vom întâlni doar lipsă de răbdare, stres și frustrare. Astăzi Poliția Sibiu vestește primăvara împărțind mărțișoare în trafic. „Ne vedem în trafic dar înainte de întâlnirea cu dumneavoastră, ne-am oprit o clipă pentru a ne bucura de primăvară împreună. Bine ai sosit, 1 Martie!”, au transmis prin…
Alina Cașolțan, fondatoarea uneia dintre cele mai de succes afaceri din Sibiu în ultimii ani, povestește pașii care au dus-o către succes într-un nou episod al podcastului realizat de Dragoș Popescu. Tânără și ambițioasă, Alina a construit unul dintre cele mai frumoase brand-uri de haine pentru femei din Sibiu. „Din pură pasiune a pornit totul,…
Programul Femeia Antreprenor va reîncepe cu o nouă ediție în 2024. Anunțul a fost făcut de Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, care a comunicat faptul că procedura de implementare se află acum în consultare publică. La fel ca în cazul ediției precedente, vor fi oferite granturi în valoare maximă de 200.000 lei/IMM. Această sumă poate…
Măsurile luate, în 2023, de guvernul condus de președintele PSD Marcel Ciolacu aduc mai mulți bani la bugetul de pensii. În ianuarie 2024, veniturile din contribuții au fost cu peste 25,7% mai mari decât în aceeași lună a anului trecut. Abordarea PSD de a asigura majorarea pensiilor prin creșterea salariilor și reducerea șomajului se dovedește…
Inspectoratul Școlar Județean Sibiu anunță că luni, 4 martie, la ora 9.00, în toate unitățile de învățământ liceal din județul Sibiu, va debuta simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat 2024 cu proba de limba și literatura română. În zilele desfășurare a probelor scrise, accesul elevilor care vor participa la simulare este permis până la…
Patru fetițe s-au născut în data de 29 februarie, la Spitalul Județean de Urgență din Sibiu. Prima fetiță s-a născut la ora 7:45. Spitalul de Urgență Sibiu anunță că s-au născut patru nou-născuți în data de 29 februarie, ceea ce înseamnă că își vor serba ziua odată la 4 ani. „Patru fetițe au fost aduse…
Administrația Națională de Meteorologie anunță că, în martie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale în prima luna de primăvară, în toată țara. Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale, mai spun meteorologii. Potrivit ANM, în săptămâna 4-11 martie valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice…
În fiecare an, de 1 martie, românii oferă și primesc mărțișoare. Obiceiul se pierde în negura timpului, mărţişoare vechi de peste 8000 de ani fiind descoperite în situri arheologice din ţara noastră. De la aţă albă împletită cu fir roşu, talisman magic, bănuţ de argint, toate purtate pe mână sau la piept, mărţişorul a îmbrăcat, în…
Sibiu a găzduit, în perioada 13-15 martie, a treia reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027, marcând un moment important de dialog și evaluare între instituțiile europene și locale în materie de dezvoltare durabilă. La eveniment au participat reprezentanți ai Comisiei Europene, alături de oficiali din cadrul ministerelor românești, precum Ministerul Investițiilor…