ruxandra cibu deaconu, usr sibiu, în dialog cu mihai suciu, „antrenorul de bac”: „este nevoie de o nouă școală în sibiu, cu spații verzi și clase moderne”

Alianța Dreapta Unită a organizat o dezbatere pe teme de educație la care au fost invitate mai multe persoane implicate în procesul de învățământ, cel standard și cel neconvențional, pentru a putea afla cum poate fi îmbunătățită calitatea actului de educație din Sibiu.

Invitat special al Ruxandrei Cibu Deaconu, moderatorul acestei întâlniri, a fost Mihai Suciu, un om extrem de apreciat în rândul elevilor de liceu din Sibiu, și chiar din restul țării, pentru că desfășoară cursuri de pregătire pentru Bacalaureat, la matematică, mai ales cu cei care simt că au rămas în urmă cu această materie.

„Cred că pregătesc în acest moment circa 3500 – 3600 de copii, unii dintre ei având o situație foarte proastă la matematică. Am avut rezultate impresionante, sunt două cazuri pe care le-aș menționa, o doamnă în vârstă de 47 de ani, care nu dăduse Bac-ul la timp și a dorit să treacă acest examen important. A luat nota 10 după un an de pregătire, fiind pentru prima dată în istoria liceului respectiv când se acorda 10 la Bac, la matematică. Al doilea caz este al unei persoane nevăzătoare, care luase 1 la primul examen și pe care am pregătit-o până a reușit să primească nota 6, în condițiile în care este foarte dificil pentru o persoană cu deficiențe de vedere să învețe matematica”, a povestit Mihai Suciu, de profesie arhitect software.

ruxandra cibu deaconu, usr sibiu, în dialog cu mihai suciu, „antrenorul de bac”: „este nevoie de o nouă școală în sibiu, cu spații verzi și clase moderne”

Printre invitații evenimentul Dezbateri USR – ADU s-a numărat Daniela Ghiță, profesor învățător la Șura Mare, care a spus că în prezent școala sibiană se confruntă cu o criză de personal dar și cu probleme de spațiu. „La cea mai de top școală din Sibiu avem un singur învățător titular. Asta spune multe despre sistem”, a explicat Daniela Ghiță, care a mai avertizat că trebuie să facem ceva pentru a opri migrația elevilor din comune către municipiul Sibiu, o situație care a atins un nivel alarmant și care generează mare parte din aglomerarea școlilor sibiene.

Diana Mureșan și Ionuț Ghișe au pus accentul pe spațiile insuficiente și, în multe situații, pe dotările și calitatea spațiilor școlare. Prezenți în consiliile de administrație ale unor școli și grădinițe, consilierii USR s-au confruntat adesea cu situații dificile ale acestor unități de învățământ, cazurile fericite fiind rare. Un astfel de caz este grădinița Elefănțelul Fericit, unde proiectul inițiat de conducerea grădiniței a fost preluat de Ionuț Ghișe și înaintat în Consiliul Local Sibiu, fiind transformat apoi în hotărâre de CL, cu buget clar pentru a fi implementat. Este vorba despre construirea unei clase în aer liber, o soluție modernă de educație pentru cei mici, care cuprinde diferite spații educative, inclusiv un amfiteatru. Din păcate, acest caz este destul de rar în rețeaua de școli și grădinițe din Sibiu.

„Am cerut Primăriei Sibiu ca pe jumătatea de teren rămasă de la Tursib, de la fostul garaj, să fie construită o unitate de învățământ nouă, pentru că este nevoie în acest cartier. Școlile de cartier trebuie să rămână prioritare, iar profesorii buni nu mai trebuie să meargă toți la o singură școală din oraș”, a explicat Ionuț Ghișe, consilier USR în Consiliul Local Sibiu.

Ruxandra Cibu Deaconu a fost cea care a cerut părerea invitaților despre oportunitatea de construire a unei noi instituții școlare, cu rang de colegiu național, care să fie construită după cele mai moderne standarde de educație. „Vom pune în dezbatere publică acest subiect, pentru a afla ce preferă sibienii, mărirea școlilor actuale sau construirea de școli noi. Programul meu de guvernare locală cuprinde și construirea unui complex școlar, cu învățământ primar, gimnazial și liceal, dar pentru asta avem de parcurs un drum lung”, a precizat Ruxandra Cibu Deaconu, candidată din partea Alianței Dreapta Unită la funcția de primar al Municipiului Sibiu. „Avem nevoie de spații de învățământ  și totul e blocat complet. Pentru grădinițe e bătaie pe locuri, pentru înscrierea la școală oamenii își fac mutații fictive”, a mai precizat Ruxandra Cibu Deaconu.

Planurile mele pentru orașul Sibiu sunt foarte clare și includ pe lista de priorități educația, ca direcție de importanță majoră pentru acest oraș, pentru familii și pentru copii acestor familii. Îmi propun să construim spații pentru învățământ la un standard european și să le asigurăm elevilor condiții după cele mai moderne principii de educație.

Dezbaterea pe teme de educație pe care am organizat-o la sediul USR Sibiu și la care am invitat câteva nume dragi mie, dar totodată oameni implicați cu sufletul în educația copiilor, a avut exact acest scop: să aflu cum putem crește repede și bine calitatea educației copiilor noștri”, a transmis Ruxandra Cibu Deaconu la finalul întâlnirii pe teme de educație de la sediul USR Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică