Poliția Locală a aplicat 3.832 de sancțiuni contravenționale în primele trei luni ale anului în municipiul Sibiu. Acestea depășesc suma de 1,8 milioane de lei. Cele mai multe sancțiuni le-au primit șoferii.
Serviciul Public de Poliție Locală al Municipiului Sibiu a desfășurat mai multe acțiuni în primele trei luni ale anului. Agenții de la Locală au asigurat ordinea și siguranța în zona a șapte unități de învățământ din oraș și zilnic, în autobuzele școlare, s-a aflat un polițist. Agenții au efectuat acțiuni pe linie rutieră, au dispus ridicarea autovehiculelor care încălcau prevederile legii, au asigurat fluidizarea traficului în zona stadionului în zilele de meci și au verificat societățile comerciale pentru a stabili dacă au acord de funcționare. Acțiunile polițiștilor au urmărit inclusiv depistarea și sancționarea persoanelor care au aruncat deșeuri și materiale din construcții în locuri neautorizate, cât și depistarea persoanelor care apelează la mila publicului.
Cele mai multe amenzi, pentru șoferi
Polițiștii locali au aplicat 2.676 de amenzi în primele trei luni ale anului, în valoare de 784.185 de lei, în urma constatării contravențiilor privind circulația pe drumurile publice. Dintre acestea, 735 au fost aplicate pentru parcări neregulamentare pe trotuar, 716 pentru nerespectarea indicatorului „Oprirea interzisă” și 355 pentru oprirea și staționarea pe trecerile de pietoni. Alte 19 amenzi au fost aplicate șoferilor care au parcate pe pistele de biciclete, iar 384 de șoferi care nu au plătit parcarea au fost amendați.
Agenții au aplicat, de asemenea, 25 de amenzi în valoare de 24.000 de lei persoanelor care au parcat neregulamentar pe locurile de parcare destinate persoanelor cu handicap.
În aceeași perioadă, echipajul de ridicări auto a avut 509 de intervenții, dintre care în 330 de cazuri autoturismul a fost ridicat și transportat la locul de depozitare, în 22 de cazuri autoturismul a fost restituit la fața locului, proprietarul fiind de acord cu plata contravalorii taxei de ridicare, în 94 de cazuri utilizatorul vehiculului s-a prezentat până la inițierea operațiunii de ridicare, fiind sancționat fără măsura complementare de ridicare auto, în 49 de cazuri autovehiculele au fost mutate pentru a permite execuția unor lucrări, iar în 14 cazuri au fost ridicate autovehicule abandonate pe domeniul public. Taxele încasate pentru operațiunile de ridicare auto au fost în valoare de 161.500 lei.
Amenzi pentru comerț neautorizat și cerșetorie
Polițiștii locali au desfășurat și acțiuni pentru combaterea fenomenului de comerț stradal neautorizat, iar în acest sens au aplicat 80 de sancțiuni contravenționale în valoare de 27.250 de lei. Persoanele au fost depistate, în special, pe Bulevardul Mihai Viteazu, pe strada Nicolae Iorga, în Piața Aurel Vlaicu, pe Calea Dumbrăvii și pe strada Semaforului.
Agenții locali au intervenit, de asemenea, în 27 de incidente cu privire la tulburarea ordinii și liniștii publice, consum de băuturi alcoolice, amenințări, injurii, refuz de legitimare, fiind aplicate amenzi de 14.700 de lei.
Persoanele care au apelat la mila publicului au fost și ele sancționate. Agenții au aplicat 183 de amenzi în valoare de 54.850 lei. Persoanele au fost depistate în zonele aglomerate din oral, în special în centrul orașului, în zona străzii Mitropoliei, pe bulevardul Mihai Viteazu și pe strada Lungă.