Școala Nemșa din comuna Moșna va fi reabilitată prin Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat. În cadrul ședinței Colegiului Prefectural de marți a fost prezentat stadiul proiectului.
Primii pași pentru demararea proiectului de reabilitare seismică a școlii Nemșa au fost făcuți. Primăria comunei Moșna a încărcat la începutul lunii aprilie, prin intermediul platformei digitale ”investitii.mdlpa.ro” documentele necesare în vederea semnării contractului de finanțare.
Proiectul a trebuit actualizat în vederea introducerii unei noi linii de deviz în care să fie incluse și dotările necesare în vederea instrumentării seismice a clădirilor cu accelerometre digitale pentru clădiri, privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, în vederea Programului naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat.
Dotările precizate mai sus, respectiv accelerometrele digitale, sunt cheltuieli eligibile și pot fi suportate de la Bugetul de stat. Astfel, în ședința Consiliului Local Moșna de la finele lunii aprilie, se va supune aprobării noua Hotărâre de actualizare a indicatorilor tehnico – economici.