Un litigiu din 2016 referitor la moștenirea unui imobil din Sibiu, care a aparținut soției președintelui Iohannis, nu a primit nici măcar un termen la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), deși recursul a fost înregistrat în septembrie anul trecut, conform portalului instanței supreme. Este vorba despre litigiul privind moștenirea unei case de pe strada Gheorghe Magheru 35.
ANAF explică într-un răspuns pentru G4Media.ro că, din cauza litigiilor legate de moștenire, nu poate recupera un alt imobil care a aparținut președintelui, respectiv spațiul comercial de pe strada Nicolae Bălcescu 29 din Sibiu. De asemenea, nu poate recupera cei 260.000 de euro obținuți din chirie de către familia prezidențială. Practic, statul român suferă dublu, de fiecare dată când recuperarea este amânată: spațiul comercial rămâne nefolosit din 2016, iar banii nu pot fi recuperați de la familia Iohannis.
În plus, instanța supremă a secretizat dosarul care afectează recuperarea de către ANAF.
Litigiul a fost inițiat de Rodica Baștea, o prietenă din Miami, Florida, a familiei Iohannis. Ea solicită anularea unui certificat din 2008 prin care statul român a fost declarat moștenitorul legal al imobilului de pe Gheorghe Magheru 35. Între 1999 și 2008, casa a aparținut lui Ioan Baștea, soțul femeii, decedat între timp, Georgetei Lăzurcă, soacra președintelui, și lui Carmen Iohannis, soția acestuia.
Până în prezent, Rodica Baștea a pierdut la Tribunalul Hunedoara și Curtea de Apel Alba. Ea este reprezentată de casa de avocatură Mușat și Asociații.
Conform ANAF, acest litigiu de moștenire blochează recuperarea de către stat a altui imobil pierdut în instanță de familia Iohannis, în noiembrie 2015. Acesta este spațiul comercial de pe strada Nicolae Bălcescu 29 din Sibiu. Din cauza litigiilor, succesiunea a fost suspendată de către notarul public din Avrig.
„În situația în care cauza din Dosarul nr. 939/85/2016 (privind casa de pe Gheorghe Magheru 35) va fi soluționată definitiv, prin respingerea acțiunii privind anularea certificatului de moștenitor legal emis pe numele Statului Român, se va putea utiliza prevederile art. 109 alin. (4) din Legea nr. 36/1995 conform cărora „La cererea părților, notarul public va putea repune pe rol dosarul succesoral oricând, dacă se constată încetarea cauzelor care au determinat suspendarea lui”, arată ANAF, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, într-un răspuns pentru G4Media.ro datat 25 aprilie 2024