Un accident rutier a avut loc pe strada Ștefan cel Mare la ieșire din Sibiu. O femeie și un copil au ajuns la spital din cauza unui șofer neatent.
Potrivit polițiștilor sibieni, accidentul s-a produs din cauza unui șofer care a efectuat o manevră de întoarcere fără să se asigure. „Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Agnita, un sibian în vârstă de 49 de ani a întors prin viraj la stânga fără să se asigure și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Ruja”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Cei doi pasageri din autoturismul condus dinspre Agnita, o femeie în vârstă de 46 de ani și un minor în vârstă de 8 ani, ambii din Ruja, au avut nevoie de îngrijiri medicale. „La fața locului echipajul a acordat asistență medicală unei femei în vârstă de 46 de ani care a fost transportată la UPU Sibiu întrucât a suferit un traumatism la umăr”, informează Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu. De asemenea, minorul în vârstă de 8 ani „a fost transportat la CPU Luther cu atac de panică pentru investigații suplimentare” cu o ambulanță.
În zonă se circulă îngreunat.