florin piersic, transferat din cluj-napoca la bucurești cu un avion smurd

Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii „Dr. Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, a fost transferat cu un avion SMURD, la Institutul „Matei Balș” din București. Transferul a fost cerut de familie pentru continuarea tratamentului. Avionul SMURD cu care a fost transportat se afla în Ungaria, unde participa la un exerciţiu NATO.

Potrivit Digi24, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, Florin Crişan, a declarat că transferul nu este unul de urgență, ci unul programat. „Este transferat la Institutul Matei Balș din București pentru continuarea tratamentului cu antiobiotice și a celorlalte probleme legate de proteza de genunchi. Este în stare bună, se află sub tratament.”, a transmis Florin Crișan, managerul spitalului.

florin piersic, transferat din cluj-napoca la bucurești cu un avion smurd

Totodată, și reprezentanţii Inspectoratului General de Aviaţie (IGAv) au anunţat preluarea pacientului: ”În aceste momente, avionul SMURD nr. 1123 execută o misiune secundară, pentru transportul unui pacient cu afecţiuni cardiace de la Cluj-Napoca la Bucureşti. La primirea solicitării, avionul SMURD se afla implicat în exerciţiul NATO «Vigorous Warrior 2024», desfăşurat în Ungaria. În jurul orei 19:15, aeronava a decolat din zona de desfăşurare a exerciţiului, respectiv Baza Aeriană Pápa din Ungaria către Cluj-Napoca. În aceate momente, aeronava se află pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, în procedura de transfer a pacientului către echipajul aeronavei, urmând să decoleze către Bucureşti, unde va preda pacientul.”, a transmis IGAv.

Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o intervenție chirurgicală la genunchi, în cadrul Spitalul Militar Cluj-Napoca, ulterior fiind transferat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca. Ajuns la Terapie Intensivă, la Institutul Inimii din Cluj, actorul a fost monitorizat de medici, având în vedere vârsta înaintată şi faptul că are montat un stimulator cardiac.

Florin Piersic a ajuns la spital, după ce i s-a făcut rău la finalul unui spectacol. Medicii au constatat atunci că avea o infecție la un genunchi, afecțiune care i-a pus starea de sănătate în pericol.

Ultima oră