novak djokovic, atacat la turneul de la roma! s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu o sticlă

Novak Djokovic a primit o sticlă în cap. După ce a fost lovit cu un recipient din aluminiu, tenismenul nu a mai putut participa la conferința de presă, având nevoie de îngrijiri medicale, anunță Sport.ro.

novak djokovic, atacat la turneul de la roma! s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu o sticlă

După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la turneul din capitala Italiei, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 de ani) a fost lovit în cap cu un recipient din aluminiu în care un spectator avea apă.

Vizibil rănit în urma loviturii, Djokovic și-a pus ambele mâini pe cap și s-a trântit la pământ. Ajutat de personalul de la securitate, care a format un scut uman în jurul său, sportivul s-a îndreptat spre vestiare, acolo unde a primit îngrijiri medicale.

În urma incidentului de la Roma, Novak Djokovic nu a participat la conferința de presă ce a succedat disputa de pe zgură. Tenismenul s-a retras în vestiar, având nevoie de ajutorul medicilor.

Conform organizatorilor turneului, „incidentul nu este tratat ca un act deliberat, ci ca un accident. Încercând să obțină un autograf, recipientul unui copil a căzut din ghiozdan, lovindu-l pe Djokovic în zona capului. Acesta a efectuat deja testele medicale necesare și a revenit în camera de hotel. Condiția sa nu este una care să cauzeze îngrijorare”.

La Roma, va avea loc duelul din turul al treilea dintre Djokovic și Alejandro Tabilo, numărul 32 mondial în clasamentul ATP. De asemenea, tenismenul sârb urmează să concureze pentru al 25-lea titlu de Grand Slam la Roland Garros în această lună, dar și la Jocurile Olimpice din această vară.

Turneul de la Roma se desfășoară în perioada 7 – 19 mai, meciurile disputându-se pe zgură. Competiția are premii în valoare de peste 5,5 milioane de dolari, fiind de categoria 1000.

Ultima oră