Un inginer IT din Sibiu organizează un atelier educativ destinat copiilor, axat pe asamblarea și dezasamblarea unui laptop. Pentru cei dornici să descopere ce se află în interiorul unui laptop și cum să identifice problemele de funcționare, sâmbătă, 8 iunie, de la ora 13:00, este ocazia ideală.
David Dumitrescu este inginer software și dorește să împărtășească pasiunea sa copiilor, încurajându-le independența și spiritul practic. Sibianul afirmă că vrea să descopere tineri dornici să meșterească, să fie practici în identificarea și rezolvarea problemelor, în special în ceea ce privește noțiunile de bază ale calculatorului.
„Este prima dată când fac un atelier de acest gen. Îmi doresc pur și simplu să știe și copiii ce se întâmplă în spatele unui laptop sau calculator. E foarte ușor să zici <<nu mai merge laptopul>> dar e bine să știi și ce ar fi de făcut. Eu am fost foarte cocoloșit de părinți și sunt curios dacă o să găsesc câțiva copii care să meșterească, să vrea să pună mâna”, spune David.
Workshop-ul este deschis copiilor cu vârsta de peste 10 ani și va avea loc la Logiscool Sibiu, Bulevardul Vasile Milea 9A. Copiii vor avea parte de o introducere în hardware, mai exact vor explora principalele componente ale unui computer și vor învăța cum funcționează acestea împreună pentru a crea un sistem funcțional. Mai apoi, vor învăța să recunoască și să numească fiecare componentă a unui computer și să înțeleagă rolul său în funcționarea dispozitivului. Spre finalul lecției, vor ști să asambleze și să dezasambleze corect un laptop. Copiii vor primi instrucțiuni practice despre cum să asambleze și să dezasambleze un calculator și un laptop fără a le afecta integritatea sau performanța. Și pentru a fi precauți pe viitor, copiii vor discuta cu profesorul lor despre importanța menținerii curate și funcționale a componentelor, precum și despre modalități eficiente de întreținere a acestora.
„În principiu, workshop-ul este destinat tinerilor de la 10 ani în sus și vrea să adreseze, în primul rând, lucrurile specifice ale asamblării unui calculator, inclusiv înțelegerea în mare parte a tuturor componentelor. Totul se va desfășura într-o oră și jumătate. O să existe partea de prezentare a componentelor, prezentare de asamblare, și la final o să fie împărțiți pe echipe și o să facă același lucru” a mai adăugat inginerul.
Pentru detalii, îl puteți contacta pe Dumitrescu David la numărul: 0773873892.