bec va prezenta date detaliate despre prezența la vot în timp real pe 9 iunie

Biroul Electoral Central (BEC) a decis ca, în ziua alegerilor, datele privind prezența la vot să fie prezentate în timp real pentru fiecare scrutin.

Vor fi comunicate informații despre numărul alegătorilor care au votat pe liste permanente sau suplimentare, defalcate pe sexe, vârste și mediu de proveniență. După închiderea urnelor, datele din procesele-verbale încheiate în secțiile de vot vor fi publicate pe site-ul BEC.

bec va prezenta date detaliate despre prezența la vot în timp real pe 9 iunie

În ședința din 28 mai 2024, Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din 2024 și pentru autoritățile administrației publice locale din 2024 a adoptat o hotărâre privind asigurarea informării opiniei publice despre prezența la vot și rezultatele alegerilor din 9 iunie 2024, a anunțat BEC într-un comunicat de presă citat de News.ro.

Conform comunicatului, colectarea datelor privind prezența la vot se va face în timp real prin intermediul Sistemului Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot și de Prevenire a Votului Ilegal (SIMPV). În ziua votării, informațiile despre prezența la vot vor fi afișate în timp real pe site-ul Autorității Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, pentru fiecare secție de votare, indicând numărul alegătorilor care au votat, pe fiecare scrutin în parte.

Potrivit BEC, în ziua votării, la fiecare oră, pe pagina de internet https://prezenta.roaep.ro/ vor fi afișate următoarele informații sintetice, pe fiecare tip de scrutin: comuna/orașul/municipiul/sectorul și județul/municipiul București; numărul alegătorilor care s-au prezentat la vot, defalcat pe tip de scrutin, vârste, gen, rural și urban; numărul alegătorilor care au votat pe liste electorale permanente; numărul alegătorilor care au votat pe liste electorale suplimentare; numărul alegătorilor care au votat pe copiile de pe listele electorale complementare și speciale; numărul alegătorilor care au votat cu urna specială.

În ziua alegerilor, BEC va asigura informarea publicului despre prezența la vot la orele 10:30, 13:30, 16:30, 19:30 și 22:30. De asemenea, BEC va publica pe site-ul propriu datele din procesele-verbale completate în secțiile de votare pentru fiecare scrutin în parte.

Ultima oră