Candidatul independent la Primăria Sibiu, Alexandru Găvozdea, s-a prezentat la secția de votare în jurul prânzului. Acesta a declarat că speră ca sibienii să iasă la vot în număr mai mare în cursul după-amiezii.
[brid video=”1673812″ player=”38897″ title=”ALegeri locale Sibiu 2024: Candidatul independent Alexandrui Găvozdea, declarații după vot” duration=”448″ description=”undefined” uploaddate=”2024-06-09″ thumbnailurl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1673812_th_666589f2c35ea_1717930482.jpg” image=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1673812_hd_66658a4cde724_1717930572.jpg” contenturl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/sd/1673812.mp4″ width=”16″ height=”9″]
Alexandru Găvozdea a venit împreună cu soția sa și au votat la secția de votare din incinta Liceului Independenței, situată pe strada Ocnei.
„Am venit cu speranța că tot mai mulți sibieni o să vină astăzi. Deja în prima parte a zilei înțeleg că am depășit puțin numărul celor prezenți față de acum patru ani. Am încredere că și spre seară lucrurile se vor accentua și, dacă suntem cât mai mulți la vot, cred că vom putea să ne apropiem de un Sibiu cu cea mai bună calitate a vieții”, a declarat Alexandru Găvozdea.
Candidatul independent a declarat că își va petrece seara alături de familie, așteptând rezultatele.
„O să stau cu familia în continuare, pentru că lunile trecute am avut destul de mult timp alocat campaniei și o să încercăm astăzi să stăm împreună. Mâine probabil că o să fie din nou mai multă efervescență”, a mai spus Alexandru Găvozdea.
Lucian Alexandru Găvozdea s-a născut și a copilărit în Sibiu. A absolvit Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, iar ulterior a urmat cursurile Facultății de Arhitectură „Ion Mincu” din București. În studenție, a urmat în Belgia cursurile unui master de conservare a clădirilor de patrimoniu. A obținut apoi o diplomă de master la aceeași facultate din București. Politicianul este arhitect și urbanist de peste 20 de ani. În anul 2018, a fost ales Președinte al Ordinului Arhitecților din România (OAR). În Sibiu, a realizat peste 20 de proiecte de arhitectură, cel mai cunoscut fiind clădirea de pe strada Ștefan cel Mare, menită a fi sediul Antena 1, potrivit datelor prezentate pe site-ul lui. Studiul de fundamentare pentru Patrimoniu al PUG Sibiu 2011 a fost realizat de el. Lucian Alexandru Găvozdea este căsătorit și are doi copii.