Polițiștii rutieri intervin la un accident care a avut loc pe DN 14, la ieșirea din Șeica Mare spre Mediaș. În autoturism se aflau doi bărbați din județul Mureș, cu vârste de 44 și, respectiv, 37 de ani. Accidentul s-a produs vineri, 14 iunie, în jurul oreo 19:00.
„In timp ce conducea un autoturiam spre Medias, din cauze care se vor stabili pe parcursul cercetarilor, un barbat in varsta de 44 de ani, din jud. Mures, a pierdut controlul directiei de deplasare si s-a rasturnat. Un pasager, barbat in varsta de 37 de ani, tot din jud. MS, a suferit leziuni si a fost transportat la spital. In zona se circula ingreunat”, a transmis Elena Welter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.
La fața locului s-au deplasat două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere și o ambulanță SAJ.
„Echipajele SMURD au acordat îngrijiri medicale unui bărbat în vârstă de 37 de ani care acuză dureri abdominale și avea mai multe escoriații. Acesta a fost transportat la UPU Sibiu conștient”, a transmis Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt ISU Sibiu.