tânărul decedat în accidentul de pe a1 între sibiu și sebeș este un cunoscut rapper din românia

Un cunoscut rapper din România, cunoscut sub numele de scenă PetacMcx și identificat drept Emil Octavian Petac în viața reală, și-a pierdut viața într-un tragic accident pe autostrada A1, sensul Sibiu-Sebeș. Tânărul în vârstă de 23 de ani, originar din Hunedoara, era recunoscut în mediul underground al muzicii rap și se afla în ascensiune în cariera sa artistică, scrie Alba24.

tânărul decedat în accidentul de pe a1 între sibiu și sebeș este un cunoscut rapper din românia

PetacMcx făcea parte din noua generație de rapperi și atrăgea atenția unor figuri importante din industria muzicală, cum ar fi Aforic. În perioada recentă, colaborase cu diverse personalități din hip-hop-ul românesc, printre care Faust, Dascalu, Ussobi și Morpho. Artistul își stabilise domiciliul în București pentru a-și dezvolta cariera în acest mediu competitiv.

În august 2023, PetacMcx lansase primul său album, intitulat „Transcendent”, marcând un pas important în evoluția sa ca artist.

CITEȘTE ȘI: Tânăr mort într-un accident pe autostradă între Sibiu și Sebeș după ce a intrat cu mașina într-un camion

Cum s-a petrecut tragedia de pe A1

Un șofer de 22 de ani și-a pierdut viața, marți noaptea, pe autostrada A1 Sibiu-Sebeș. El a intrat cu mașina sub un autocamion parcat regulamentar. Tânărul era din Hunedoara.

„La data de 19 iunie 2024, în jurul orei 01.32, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Autostrăzi au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe A1, km 297, sensul de mers Sibiu-Sebeș. Un autovehicul ar fi intrat în coliziune cu un autocamion care se afla parcat regulamentar”, transmit agenții de la Circulație din Alba.

Ultima oră