Mii de spectatori au aplaudat spectacolele culturii iberice, care au dominat a treia zi din FITS

Cultura iberică a triumfat în cea de-a treia zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS). Spectacolele de operă comică ale trupei Yllana, alături de reprezentările de fado și flamenco, au încântat și au ridicat în picioare mii de spectatori.

Mii de spectatori au aplaudat spectacolele culturii iberice, care au dominat a treia zi din FITS

Cea de-a treia zi de FITS, unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru și artele spectacolului din lume, a adus în prim plan spectacolul Opera comică în regia Yllanei din Spania. Jucată la Filarmonica de Stat Sibiu, producţia iberică a reprezentat unul dintre punctele culminante ale zilei de ieri. Un spectacol internațional multi-premiat, Opera comică este o poveste de dragoste spectaculoasă plasată în universul evocator și uimitor al operei. Spectacolul combină hituri pop cu ariile favorite ale lumii fiind original, sclipitor și de un comic debordant. Cinci cântăreți excepționali își combină stilurile comice în acest spectacol distins cu Premiul Max pentru cel mai bun musical în 2019. Un spectacol de operă pe gustul tuturor. Muzica: Mozart, Mika, Puccini, Rossini, Frank Sinatra, Whitney Houston, Verdi și mulți alții.

Fado cu Ana Pinhal și flamenco cu Rafaela Carrasco

A urmat fado cu Ana Pinhal la Biserica Reformată Calvină din Sibu. Originară din Porto (Portugalia), Ana Pinha este considerată de mulți unul dintre starurile în devenire ale lumii fado. Aceasta a participat la cursuri de muzică și a luat lecții de canto de la Ana Celeste Ferreira. A studiat, de asemenea, Cante Flamenco la Fundación Cristina Heeren în Sevilla. 

Nocturna Flamenco. Arhitectura insomniei în regia Rafaelei Carrasco a completat tabloul artistic iberic din ziua a treia de FITS. Împletind vorbe și mișcări, Nocturna propune o explorare prin dans, muzică și poezie a marilor motive și contradicții ale nopții, văzute prin luciditatea și halucinația celor ce privesc, celor care trăiesc în insomnie: zbuciumul contra calmul. Spectacolul înfățișează noaptea ca o experiență mistică, ca drum vizionar, dar și noaptea ca joc, ca ritual ludic de confuzie a identităților.

Ziua a treia de FITS a continuat cu proiectul Consultații poetice, realizat de Teatrul Național „Radu Stanca” în colaborare cu Théâtre de la Ville din Paris şi Teatro della Pergola din Florența, care își propune să aducă teatrul și activitățile teatrale mai aproape de cetățeni și să contribuie prin cultură la îngrijirea și imaginea orașului pentru locuitorii și vizitatorii săi. O modalitate de a conecta spațiile interne și externe: teatru, piață și locuri neobișnuite din oraș.

La Fabrica de Cultură – UniCredit s-a jucat spectacolul Reguli de supraviețuire: omul tigru în regia lui Zheng Jie. Având la bază romanul legendar „Ren Hu Zhuan” (Man Tiger) din timpul dinastiei Tang și o adaptare ulterioară a acestuia intitulată „The Moon Over the Mountain”, povestea aceasta combină cele două variante într-un spectacol uimitor de teatru-dans.

Show columbian pe pietonala din Sibiu

În ceea ce privește mult așteptatele evenimente în aer liber, publicul de la FITS s-a bucurat de un adevărat festin vizual prin spectacolele de pe pietonala Nicolae Bălcescu, Piața Habermann, Piața Huet și Piața Mare, dar și în parcul Sub Arini, unde cei mici au avut o întâlnire cu Marian Râlea și Abracadabra. 

Columbienii de la AAINJAA au făcut un adevărat show pe pietonala din Sibiu, cu spectacolul lor ¡AAINJAA dice Hola!, o mișcare artistică multidisciplinară care vine cu o propunere unică în lume. Percuție, dans și teatru, toate acestea pun bazele transformării fiecărui spectacol într-o frenezie de ritmuri și fuziuni interesante. Un sunet unic ce propune îndrăzneală, caracter și spontaneitate.

Piața Mare din Sibiu a găzduit Invitație la bal de Remue Menage, un spectacol de circ contemporan care a purtat publicul prezent înapoi în La Belle Époque, unde timpul este trecător și oamenii își dau întâlnire, unde dansul și circul aduc voie bună, unde frumusețea ne înconjoară. Poezia personajelor ne aduce aminte de imagini inspirate de sfârșitul secolului. Un mozaic de personaje pe cât de fermecătoare, pe atât de excentrice caută să guste plăcerile unui bal insolit, învăluit de vraja La Belle Époque.

Seara s-a încheiat tot în Piața Mare cu Bella Ciao – Concert Live – un concert al italienilor de la Italian Folk Revival. Bella ciao este o frescă sonoră care povesteşte, ca un roman, originile, evoluțiile și protagoniștii istorici și actuali.

Matei Vișniec în dialog cu talentatul regizor Łukasz Twarkowski

Cea de-a treia zi de FITS a adus în fața publicului și trei conferințe memorabile. Prima dintre acestea a fost prijlejuită de întâlnirea dintre poetul și dramaturgul român Matei Vișniec și regizorul Łukasz Twarkowski, prezent la FITS 2024 cu Angajații, un spectacol-bazat pe o poveste științifico-fantastică distopică care ne invită să descoperim o experiență intensă și multisenzorială. Angajații este plasat într-un viitor apropiat nedeterminat, pe o navă spațială pe care conviețuiesc oameni și roboți umanoizi. În aceste condiții, o comunitate închisă este nevoită să confrunte chestiuni ce privesc diferențele dintre oameni și creaturile neomenești, precum și esența conștiinței.

Spectacolul este prezentat în cadrul Sezonului Cultural Polonia-România 2024/2025 care reprezintă un ciclu de evenimente artistice în cele două țări partenere, derulate în intervalul a optsprezece luni. Sezonul este rezultatul cooperării dintre Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din Polonia și Institutul Adam Mickiewicz, cu sprijinul Institutului Polonez din București, și Ministerul Culturii din România, alături de Institutul Cultural Român. Pe parcursul Sezonului vor avea loc sute de evenimente muzicale, teatrale, cinematografice, expoziționale și literare atât în România, cât și în Polonia.

Publicul a primit foarte bine acest spectacol. Eu sunt foarte mulțumit de rezultat. Cum ne-am imaginat mereu că pe o navă este foarte cald, acum publicul a simțit căldura și în tribune. Nu știu dacă a fost plăcut, dar a fost aceeași senzație. Multe mulțumiri pentru această primire magnifică, a declarat Twarkowski în cadrul conferinței cu privire la reacțiile stârnite de spectacolul său distopic.

Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Austria despre noua carte Români de seamă din Viena de altădată: 1683-1918: Veți citi cartea cu încântare, sunt convins

A doua conferință a zilei a adus în fața publicului lansarea cărții Români de seamă din Viena de altădată: 1683-1918 scrisă de Preot prof. Dr. Nicolae Dura, parohul Bisericii Ortodoxe Române din Viena și dr. Dorin-Ioan Rus, cercetător ştiinţific la „Karl-Franzens Universität“ din Graz, născut la Reghin. Evenimentul a fost moderat de Octavian Saiu care a condus discuțiile pe tema lansării cărții, cu Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Austria, și Lect. Univ. Dr. Emanuel Tăvală în cadrul Facultății de Drept de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Veți citi cartea cu încântare, sunt convins. Este și foarte bine editată. Am și eu câțiva preferați, primul chirurg român, apoi Ilarie Mitrea care a fost doctorul lui Maximilian al II-lea, cel care a descoperit Australia și geologia excentrică a lumii și care a făcut cele mai mari donații, primele la Muzeul Antipa, domnul Hanzu, primarul Sibiului în 1944 și pe care l-au băgat la închisoare; apoi domnul Dănilă Pap, general, fost colonel în armata austro-ungară, erou de război, subordonat al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, ulterior general în armata regală română, ambasador al Regatului României pe lângă Sfântul Scaun și care s-a născut în Bihor și trăia în Sibiu, a declarat Emil Hurezeanu Ambasadorul României în Austria în cadrul conferinței.

Dan Perjovschi și Matei Câlția despre Rezidența Șona AIR

Ultima conferință a zilei i-a adus împreună pe artistul Dan Perjovschi și Matei Câlția, director și fondator al Galeriei Posibile București și inițiator al rezidenței artistice de la Șona, într-un dialog despre artă și patrimoniu, în cadrul Platformei de Arte Vizuale. 

Rezidența Șona AIR (Artists in Residence) este un spațiu de cunoaștere alternativă care încurajează explorarea unui proces creativ autentic, susținând munca artistică într-un mod sustenabil, fără așteptări de producție. Abordând modelul rezidențelor individuale, programul își propune să sprijine artiștii în dezvoltarea propriilor proiecte, oferindu-le spațiu, timp și resurse financiare în acest demers. Programul este dedicat artiștilor al căror proces de lucru se bazează pe cercetare și proiecte de lungă durată, din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și încurajează interdisciplinaritatea și colaborarea. Rezidențele au loc de două ori pe an, în primăvară (martie – aprilie), respectiv în toamnă (octombrie – noiembrie), timp în care sunt găzduiți câte doi artiști/duo-uri să locuiască și să beneficieze de resursele programului și ale locului. Rezidențele au o durată între 8-12 săptămâni și se desfășoară în Casa Albastră la nr. 234 din satul Șona, jud. Brașov.Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 830 de evenimente și 5000 de artiști din 82 de țări

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru și artele spectacolului din lume, are loc anul acesta la Sibiu în perioada 21 iunie – 30 iunie, tema ediției cu numărul 31 fiind PRIETENIE. Până în acest moment, FITS are 830 evenimente incluse în program și așteaptă peste 5000 de artişti din 82 de țări. Printre noutăţile din acest an se numără o schimbare de structură pentru Bursa de Spectacole, evenimentul asociat FITS, care reprezintă o platformă de dialog între tinerii artişti, operatorii culturali, instituţiile de spectacole şi reţelele culturale. Ediţia din acest an va include şi un bogat sezon francez, care va celebra cei 100 de ani ai Institutului Francez în România, precum şi un amplu sezon polonez, care va oferi o avanpremieră a Sezonului Cultural România-Polonia 2024-2025. Aplicația FITS include în acest moment toate evenimentele programate în cadrul ediţiei din acest an şi permite personalizarea programului şi multe alte facilități. Aplicaţia FITS poate fi descărcată gratuit atât în Google Play, pentru Android, cât și în AppStore, pentru iOS

Ultima oră