bărbat din șelimbăr trimis în judecată pentru tentativă de omor. și-a înjunghiat soția fiindcă n-a mai vrut să vină acasă după ce a bătut-o
foto: arhivă

Un bărbat din Șelimbăr a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor. În primăvara acestui an, individul și-a înjunghiat soția care fugise de acasă după ce s-au certat. 

bărbat din șelimbăr trimis în judecată pentru tentativă de omor. și-a înjunghiat soția fiindcă n-a mai vrut să vină acasă după ce a bătut-o

Relația dintre cei doi sibieni s-a răcit în iarna anului trecut. Bărbatul, dependent de jocuri de noroc și de alcool, își înșela soția. Vreme de mai multe luni, în casa lor tensiunea plutea în aer. Se certau des din cauza acestor aspecte, iar femeia a fost nevoită să fugă de mai multe ori de acasă. Se adăpostea în locuința părinților ei, dar mereu se întorcea în căminul conjugal. 

Și-a înjunghiat soția

De mai multe ori, șelimbăreanul a amenințat-o cu moartea. Același lucru s-a întâmplat și la finalul lunii martie, atunci când el a pierdut o sumă importantă de bani la jocurile de noroc, iar ea i-a adus reproșuri. Femeia a decis din nou să plece de acasă și a mers la locuința părinților ei. A doua zi, în 25 martie, individul a venit după ea și fiindcă femeia s-a opus insistențelor lui de a se împăca, a înjunghiat-o. „I-a aplicat o lovitură cu un cuțit în zona spatelui, după care au intervenit tatăl și fratele victimei care l-au îndepărtat pe agresor”, se arată în rechizitoriul publicat pe rejust.ro. 

Poliția și salvarea au venit la fața locului. Femeia a primit îngrijiri medicale și, potrivit certificatului medico-legal, a suferit leziuni traumatice, printre care o plagă la nivelul hemitoracelui stâng cu fractura unei coaste și o entorsă de gleznă, leziuni pentru care a avut nevoie de 30 de zile de recuperare. 

Agresorul, trimis în judecată 

Deși inițial femeia le-a relatat polițiștilor că a fost agresată de soț cu un briceag pe care el obișnuia să îl poarte în buzunar, pe parcursul urmăririi s-a răzgândit, spunându-le oamenilor legii că s-a lovit la spate în urma unei căzături suferite când a sărit gardul locuinței. Procurorul de caz a stabilit însă că cea de-a doua declarație a victimei nu reflectă realitatea. 

În ceea ce îl privește pe agresor, și el a denaturat adevărul, spunându-le anchetatorilor că a lovit-o pe femeie cu palma. „ Inculpatul a declarat că a lovit-o doar cu palma pe persoana vătămată, moment în care socrul său, văzând acest lucru, l-a lovit cu un cosor (cuţit) în spate. În acel moment inculpatul l-a prins de mâna în care avea cuțitul pe tatăl persoanei vătămate, iar persoana vătămată a intrat între ei, moment în care  s-a atins cu spatele de cuțit, el neavând vreun cuțit asupra sa şi neagresând persoana vătămată în vreun alt mod decât prin lovire cu palma”, se arată în rechizitoriu. Procurorul a stabilit însă că toată această poveste a fost inventată și că rănile femeii s-au produs în mod cert prin împungerea cu intenție cu un cuțit. 

În 5 iulie, agresorul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, raportat la violență în familie. El are dreptul să conteste pronunțarea dată de judecători. 

Ultima oră