Un autocamion a luat foc pe o stradă din centrul Sibiului. Fumul negru se vede din mai multe zone ale orașului.
UPDATE
Pompierii au intervenit pe Bulevardul Corneliu Coposu pentru a stinge incendiul. A luat foc un autocamion.
„La fața locului pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Sosite la locul intervenției, forțele operative au lichidat prompt incendiul. Acesta s-a manifestat la compartimentul motor și la cabină afectând aproximativ 80% din suprafața acestora. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la compartimentul motor al autocamionului”, informează Raluca Marcu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Din fericire nu au fost înregistrate victime.
ȘTIREA INIȚIALĂ

Incendiul s-a produs luni, în jurul orei prânzului, în apropiere de Ramada. Fumul negru și gros se vede de la mare depărtare.
Revenim cu detalii!