”La data de 9 iulie a.c., în jurul orei 20:25, în municipiul Sibiu, doi polițiști din cadrul Grupei Operative Canine, au observat și oprit ulterior în trafic, pe str. Ștefan cel Mare, un autoturism condus imprudent, șoferul acestuia intrând pe contrasens în repetate rânduri.
Pentru soluționarea intervenției, polițiștii au solicitat sprijinul polițiștilor rutieri, care, în urma testării alcoolscopice a bărbatului au constat că se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul indicat fiind de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. În aceste condiții, șoferul (un sibian în vârstă de 48 de ani) a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.” a declarat Elena Walter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
În cauză, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.