Autorul tentativei de asasinat împotriva lui Donald Trump a acţionat singur, a declarat duminică poliţia federală americană (FBI), precizând că deocamdată „nu a fost identificată” o afiliere ideologică a atacatorului, informează AFP, preluată de Agerpres.
„În acest moment, informaţiile pe care le avem ne arată că autorul atacului a acţionat singur”, a declarat Kevin Rojek, agent FBI în Pennsylvania.
Fostul preşedinte de 78 de ani a fost rănit la ureche şi a fost evacuat, cu obrazul însângerat, după mai multe focuri de armă în timpul unui miting electoral sâmbătă, în Butler, Pennsylvania, care au făcut doi morţi şi doi răniţi grav printre spectatori.
FBI a anunţat înainte de aceasta că este vorba de o tentativă de asasinat şi l-a identificat pe autor, care a fost ucis: „Thomas Matthew Crooks, 20 de ani, din Bethel Park, Pennsylvania”. „Nu am identificat deocamdată o ideologie asociată cu subiectul (anchetei), însă vreau să amintesc tuturor că suntem încă în primele faze ale acestei anchete”, a mai spus Kevin Rojek.