Proprietara unei garsoniere acuză două reprezentante ale unei asociații caritabile din Sibiu pentru distrugere și neplată a taxelor. Locuința ar fi fost folosită de o beneficiară a asociației, care odată cu plecarea din garsonieră a lăsat în urma ei „dezastru”, dar și taxe neplătite la zi.
În urmă cu mai bine de un an, Simona a plecat la muncă în Germania și a decisă să dea spre închiriere garsoniera pe care o deține în cartierul Ipas. Sibianca spune că, prin intermediul a două reprezentante ale asociației Kinderhilfe für Siebenbürgen, a închiriat locuința unei femei. După aproape un an și jumătate, Simona s-a întors în țară și nu și-a mai recunoscut casa din cauza distrugerilor făcute. În schimb, una dintre reprezentantele asociației, Tabita Grancea, neagă cu vehemență că ar fi fost implicată în procedura de închiriere a locuinței.
„Am luat în chirie o familie, reprezentantele asociației spunându-mi că dacă nu plătește taxele, nu este nici o problemă că le plătesc ele. Am plecat în Germania, iar când ne-am întors, chiriașii au fugit când au auzit că ne întoarcem ca să nu vedem dezastrul care l-au făcut în locuință. Au fugit. Vreau să vă spun că au rupt tot din locuință și au făcut un prejudiciu de 3.000 de euro. Au spart inclusiv geamul de pe scara blocului. Le-am contactat pe aceste doamne, iar ele au răspuns că nu mai este problema lor, deși înțelegerea a fost alta. Am înțeles că au închiriat peste 50 de apartamente în Sibiu și de aceea vreau să îi atenționez și pe alții ca să nu pățească ce am pățit eu. Eu m-am ales cu datorii și probleme”, a spus Simona Pruteanu.
Una dintre reprezentantele asociației spune că nici măcar nu o cunoaște pe femeia care a închiriat garsoniera. „Nu este adevărat. Nu au închiriat garsoniera asociației. I-au închiriat-o unei femei. Am primit mesaje de amenințare, deci nu se poate ca niște necunoscuți să mă sune și să mă înjure. Nici măcar nu îi cunosc. Știe că avem o asociație. M-a sunat pe mine să îi plătesc și i-am spus că eu nici nu o cunosc și de unde până unde lucrurile acestea. Eu nu las un om pe care nu îl cunosc să mă facă așa, deja am vorbit cu avocata. Nu este pentru prima dată când alți oameni se folosesc de numele asociației noastre”, a spus Tabita Grancea.