Zborurile companiei Fly Lili, care ar fi trebuit să zboare regulat de la mijlocul lunii iulie spre și dinspre Aeroportul Internațional din Sibiu, au fost amânate până în septembrie. Potrivit BoradingPass unul dintre avioane nu se află „în stare de navigabilitate”.
Debutul rutelor regulate ale Fly Lili nu a mai avut loc mijlocul lunii iulie deoarece aeronavele nu au fost încă înscrise. Autoritatea Aeronautică Civilă Română clarifică situația avioanelor, pentru BoardingPass.
În ceea ce privește Airbusul A319, care este înmatriculat ca YR-LIC din prima jumătate a lunii august 2023, avionul se află la Craiova, unde există un centru pentru mentenanță, dar AACR susține că acesta nu este în stare de navigabilitate.
„În vederea emiterii certificatului de navigabilitate pentru avionul YR-LIC (înmatriculată încă din 10 august 2023), operatorul aerian a solicitat, la data de 21 iunie 2024, conform RACR IA, efectuarea unei inspecții fizice la avion”, susține AACR.
„Deși în acea perioadă inspectorii Autorității Aeronautice Civile Române aveau programate alte activități, pentru a veni în sprijinul Fly Lili, inspectia necesară emiterii certificatului de înmatriculare a fost efectuată în două zile, 24 și 25 iunie 2024, în ciuda faptului că una dintre aceste zile, respectiv 24 iunie (a doua zi de Rusalii), a fost zi liberă legală”, continuă Autoritatea.
„În urma inspecției efectuate au fost constatate 61 de neconformitati grave ce țin de siguranța zborului. În consecință, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a notificat compania aeriană la data de 28 iunie 2024 cu privire la cele constatate. Pentru ca AACR să poată emite certificatul de navigabilitate, Fly Lili trebuie să trimită documente care să demonstreze faptul că toate neconformitățile constate au fost remediate, lucru care nu s-a intamplat până la data prezentei (15 iulie 2024, n.r.),” se mai arată în răspunsul AACR.
Recent, compania aeriană românească a inițiat demersurile pentru a înmatricula un alt Airbus A319 în țara noastră ca YR-LID. Acesta face parte dintr-un lot de patru avioane de acest tip preluate de la ITA Airways.
AACR afirmă că acest avion „nu este în stare de navigabilitate în prezent, iar cererea de emitere a certificatului de înmatriculare temporară a fost înregistrată la AACR la data de 27.06.2024″.
Mai mult decât atât documentele suport cererii transmise nu respectă cerințele RACR IA, respectiv art. 3.1 din Cap. 3 Înmatricularea temporară, dat fiind faptul că solicitarea organizației a fost efectuată în scopul derulării unor zboruri test necesare repunerii în disponibilitate şi emiterii certificatului de navigabilitate”.
Citește și: Fly Lili amână inaugurarea zborurilor din Sibiu până la toamnă din motive ”de proceduri”
În plus, transmite AACR, „în urma evaluărilor efectuate, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a identificat o serie de neconformități care necesită remedieri, fapt pentru care compania aeriană indicată în solicitare a fost notificată în acest sens”.
Adițional acestor patru avioane, Fly Lili a mai rezervat înmatriculări pentru alte trei avioane de tip Airbus A319, însă pentru acestea „nu au fost făcute demersuri în vederea obținerii certificatului de înmatriculare”.
Informații detaliate despre numărul de serie (MSN) și anul fabricației pentru fiecare avion deținut de Fly Lili sunt disponibile în secțiunea Flotă de pe profilul companiei aeriene, aici.
Autoritatea Aeronautică afirmă că „termenul de înmatriculare al unui avion este 30 de zile de la data depunerii documentației complete și corecte, în conformitate cu prevederile RACR IA”.
„Nici nu poate fi vorba despre întârzieri ale Autorității Aeronautice Civile Române în procesul de înmatriculare al avioanelor având în vedere faptul că operatorul aerian la care faceți referire nu a solicitat obținerea acestora, în cazul a trei dintre avioane,” conclude AACR.