vârsta minimă pentru asistenţii maternali crește la 21 de ani, iar aceștia pot îngriji maximum doi copii

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, a anunțat marți că vor fi înăsprite condițiile pentru asistenții maternali.

vârsta minimă pentru asistenţii maternali crește la 21 de ani, iar aceștia pot îngriji maximum doi copii

Potrivit noilor reglementări, vârsta minimă necesară pentru a deveni asistent maternal va fi de 21 de ani, față de 18 ani cât era până acum. Ordonanța de urgență care va modifica aceste condiții va fi discutată în ședința de Guvern în această săptămână sau săptămâna viitoare, anunță presa națională.

Intotero a explicat că decizia vine în urma controalelor neanunțate realizate de Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și de minister, care au relevat necesitatea întăririi cerințelor pentru asistenții maternali. Noua legislație stabilește, de asemenea, ca asistenții maternali să iasă la pensie la vârsta de 65 de ani și ca vârsta maximă pentru preluarea unui copil imediat după naștere să fie de 45 de ani. De asemenea, fiecare asistent maternal va putea îngriji maximum doi copii simultan.

Pentru asistenții maternali care sunt deja în activitate și au în grijă copii, vor fi aplicate măsuri tranzitorii pentru a evita traumele, iar aceștia vor fi monitorizați mai atent. Aceste schimbări sunt menite să asigure o îngrijire adecvată și stabilă pentru copii.

Ultima oră