FC Hermannstadt este aproape de a finaliza negocierile pentru aducerea unui mijlocaș central, care va fi prezentat săptămâna viitoare.
Conducerea clubului FC Hermannstadt negociază intens pentru a aduce la Sibiu un mijlocaș central, post rămas descoperit după plecările din ultima jumătate de an ale lui Mino Sota și Baba Alhassan. Cel mai probabil, acesta va fi adus din străinătate.
Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!
”Ne mai dorim un mijlocaș central, când vom avea ceva concret, vom anunța” a declarat Radu Neguț, directorul sportiv al clubului sibian.
În acest moment, antrenorul Marius Măldărășanu are patru soluții pe acest post, pe stranierii Murgia și Ivanov, pe Biceanu și pe juniorul Al. Luca. Murgia și Biceanu au fost titulari în primele două jocuri din SuperLiga ale sibienilor, în timp ce bulgarul a intrat în repriza a doua. La nevoie și jolly-joker-ul Oroian poate apărerea pe acest post.
Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!
De altfel, doar trei jucători străini au utilizat sibenii în cele două etape din sezonul curent, cei mai puţini dintre toate echipele de SuperLiga: Murgia, Ivanov și Goncalves.
FC Hermannstadt joacă vineri, de la ora 19.00 la Sibiu cu Unirea Slobozia, în etapa a treia a SuperLigii. Mai sunt bilete disponibile pe siteul Bilete.ro, care pot fi achiziționate accesând acest link.
De asemenea se vor vinde bilete și fizic la Stadionul Municipal, vineri începând cu ora 16.30.