Primăria Municipiului Mediaș continuă lucrările de reabilitare a străzilor din municipiu, prin turnarea covorului asfaltic pe strada Gheorghe Doja din zona centrală a orașului, stradă cuprinsă în programul de „Lucrări de întreținere a drumurilor publice în municipiul Mediaș“, semnat de către municipalitate în anul 2023, iar operatorul regional SC Apa Târnavei Mari SA a realizat reabilitarea rețelei de apă și canalizare, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
În perioada următoare, reabilitarea străzii Gheorghe Doja se va finaliza prin realizarea marcajelor rutiere corespunzătoare și amenajarea trotuarelor.
„Dacă în toamna anului trecut am început lucrările de modernizare a rețelelor de apă și de canalizare pe străzile Gheorghe Doja și pe Petru Rareș, astăzi, pe strada Gh. Doja ne apropiem de etapa finală și anume, aceea de turnare a covorului asfaltic. Pe etape, ne-am propus ca în perioada următoare să intervenim pe toate cele 150 străzi care sunt incluse în programul de modernizare a rețelelor de apă și de canalizare. Nu pot decât să le mulțumesc tuturor medieșenilor pentru răbdare, pentru încredere și să-i asigur de faptul că fac tot ce ține de mine pentru ca echipa pe care am format-o să ducă la bun sfârșit toate aceste proiecte“, a declarat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.