Carrefour Șelimbăr se confruntă cu o dificultate extinsă la nivel național, care afectează funcționarea tuturor terminalelor de plată cu cardul (POS-uri). Astfel, clienții sunt nevoiți să efectueze plăți în numerar.
Hypermarketul Carrefour din Șelimbăr se confruntă cu dificultăți vineri seara, întrucât clienții nu pot efectua plăți cu cardul din cauza nefuncționării terminalelor POS. Această situație a dus la formarea unor cozi considerabile, iar oamenii sunt nevoiți să plătească în numerar. Din păcate, mulți dintre clienți au renunțat la cumpărături după ce au așteptat mai bine de o oră pentru remedierea acestei probleme.
”Cei de la magazin au spus că este o problemă la nivel național că nu știu în cât timp se rezolvă și toții clienții sunt obligați să plătească cash. Oamenii sunt revoltați. Încearcă să rezolve situația, mulți au lăsat cărucioarele și au fugit la bancomate să scoată cash. Am renunțat la marfă și am plecat” a povestit un cititor pentru Ora de Sibiu.