trotuarele din marpod vor fi reabilitate printr-o investiție record
Situația actuală în Marpod

Primăria Marpod a scos la licitație caietul de sarcini pentru amenajarea tuturor trotuarelor din comună. Valoarea investiției depășește 4 milioane de lei, proiectul fiind realizat prin Programul Anghel Saligny. 

trotuarele din marpod vor fi reabilitate printr-o investiție record

Străzile din Marpod au fost modernizate, iar acum este și rândul trotuarelor. Unele dintele ele au o stare necorespunzătoare, iar în alte zone, nu există deloc. Primăria vrea să reabiliteze întreaga rețea printr-o investiție de 4,3 milioane de lei. 

„Trotuarele, accesele la proprietăți și zonele verzi au lățimi variabile. Trotuarele existente, pe majoritatea sectoarelor, sunt într-o stare necorespunzătoare, acestea necesitând reabilitare, iar pe unele tronsoane, lipsesc cu desăvârșire. (…) Trotuarele existente prezintă o serie de degradări de tipul: fisuri, crăpături, tasarea dalelor, faianțare. Pe unele sectoare sunt înierbate și din pământ”, se arată în caietul de sarcini scos la licitație. 

Trotuarele nu au fost reabilitate până acum din cauză că nu au existat fonduri. Dar, în curând, traficul pietonal se va desfășura cu ușurință, iar locuitorii din Marpod vor circula mai sigur. 

Odată cu amenajarea trotuarelor, se va interveni și la nivelul acceselor la proprietăți. „Se apreciază că amenajarea lucrărilor are o importanță semnificativă și din punct de vedere socio-economic, iar realizarea lucrării va îmbunătăți considerabil starea tehnică și implicit confortul și siguranța circulației rutiere și pietonale”, se mai arată în caietul de sarcini. În total, este vorba despre o suprafață de circa 9.000 de metri pătrați de trotuare ce vor fi reabilitate, atât în Marpod, cât și în Ilimbav. 

Ultima oră