fostul prefect al sibiului la un pas să fie suspendat din itm. e cercetat de dna

Lucian Radu, fost prefect și actual inspector șef adjunct la ITM Sibiu, este investigat de DNA pentru mai multe infracțiuni, inclusiv trafic de influență și divulgarea de informații confidențiale.

fostul prefect al sibiului la un pas să fie suspendat din itm. e cercetat de dna

„Noi nu am primit nimic oficial până la ora aceasta. Am văzut în presă, am văzut comunicatul de pe site-ul DNA-ului, dar am cerut dacă ni se comunică ordonanţa, să ştim ce măsuri se impun”, a mai spus reprezentantul ITM Sibiu, citează Agerpres.

În urma acestor acuzații, superiorii săi au înaintat o solicitare de suspendare către Inspecția Muncii. Radu este acuzat că a folosit informații interne pentru a ajuta companii și instituții publice să evite sancțiuni, în timp ce favoriza firma administrată de soția sa. Dacă va încălca condițiile controlului judiciar, acesta riscă să fie plasat în arest la domiciliu sau arestat preventiv.

În ordonanţele procurorilor se arată că, „în perioada aprilie-iulie 2024, inculpatul Radu Lucian în calitatea menţionată anterior, ar fi dezvăluit directorilor unor societăţi comerciale şi şefilor unor instituţii publice de pe raza judeţului Sibiu despre verificările pe care urmau să le desfăşoare inspectorii din subordine, cu scopul de a-i preveni, de a evita aplicarea unor sancţiuni contravenţionale şi de a dispune măsuri împotriva acestora. În unele dintre situaţii, inculpatul Radu Lucian i-ar fi anunţat pe reprezentanţii societăţilor comerciale prin intermediul soţiei sale care, prin firma pe care o deţinea, avea încheiate cu aceştia contracte de prestări servicii de consultanţă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, urmărind pe de o parte evitarea aplicării unor sancţiuni contravenţionale societăţilor dar şi consolidarea relaţiilor comerciale dintre aceste societăţi şi firma administrată de soţia sa”, spun cei de la DNA.

Ultima oră