Marcel Ciolacu a fost desemnat oficial drept candidat al Partidului Social Democrat la funcția de Președinte al României.
Cred că românii s-au săturat, în ultimii 20 de ani, de președinți ”de dreapta”, care le-au servit întotdeauna doar povești atrăgătoare, până le-au luat votul. Traian Băsescu a condus țara timp de 10 ani, singurele sale realizări notabile fiind tăierile de salarii și pensii, în timp ce clica lui a jefuit România. Pentru a scăpa de el, românii au ieșit în stradă, în primele manifestații de anvergură. Despre actualul președinte al României, cred că nu mai este nimic de spus pentru că românii au proaspătă în minte experiența trăită cu domnul Klaus Iohannis și, cu siguranță, fiecare are o opinie.
Acum, aceiași oameni care și-au propulsat exponenții la Președinția României, foștii pedeliști de vârf, încearcă să livreze la Cotroceni, cheltuind foarte mulți bani din bugetul de stat, ”un ostaș” aflat nu în slujba țării, ci mai degrabă în slujba grupării pedeliste vopsite în galben, de PNL.
Sunt sigur că cetățenii României nu vor mai vota, de data aceasta, un președinte plin de ură sau unul care nu este deloc preocupat de soarta românilor. Românii vor vota, de această dată, un președinte care ține cu oamenii, un președinte care a dovedit, prin acțiunile sale, că poate redresa un guvern aflat în derivă și care a guvernat în interesul cetățenilor.
După 20 de ani, România are nevoie de un președinte care să unească, nu să dezbine, un președinte care să nu facă orice pentru a avea ”Guvernul meu”, călcând în picioare votul românilor. Cu alte cuvinte, avem nevoie de un președinte care într-adevăr își iubește țara și îi respectă pe toți cetățenii ei. Singurul candidat la Președinția României care a dovedit toate aceste lucruri este președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu.